
Controale pentru transportul de persoane și marfă
Poliția Locală Pitești, prin Serviciul Siguranță Rutieră și Serviciul Implementare, Organizarea Circulației și Vehicule Abandonate, informează cetățenii cu privire la rezultatele activităților desfășurate în luna septembrie 2025 pe raza municipiului.
În cadrul acțiunilor de control, s-a constatat faptul că tot mai multe autovehicule de transport călători și/sau marfă circulă fără autorizație sau fără a respecta traseele impuse. Principalele abateri contravenționale depistate au vizat:
- nerespectarea punctelor de îmbarcare/debarcare stabilite, în baza avizelor de circulație eliberate de către Primăria Municipiului Pitești, pentru operatorii de transport rutier de persoane;
- circulația autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, fără acord de circulație valabil și fără respectarea semnalizării rutiere privind restricțiile de tonaj și dimensiuni admise;
- lipsa măsurilor de securizare a încărcăturii și etanșare a vehiculelor de transport materiale, cu risc de împrăștiere pe drumurile publice.
Pentru aceste abateri, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.500 de lei.
De asemenea, ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni, polițiștii locali au dispus:
- 60 de sancțiuni, în valoare de 7.800 de lei, pentru ocuparea locurilor de parcare de reședință fără drept;
- 46 de sancțiuni, în valoare de peste 8.000 de lei, pentru ocuparea abuzivă a locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.
Autovehicule abandonate:
În ceea ce privește autovehiculele abandonate, în perioada 1–30 septembrie 2025 au fost inițiate proceduri de somare pentru 82 de mașini aflate pe domeniul public. În urma acestora, 53 de autovehicule au fost ridicate de către proprietari, iar alte două au fost ridicate și depozitate de către autorități, în colaborare cu Administrația Domeniului Public.
Tot în intervalul menționat, polițiștii locali cu atribuții pe linie de circulație rutieră au aplicat 752 de sancțiuni pentru opriri și staționări neregulamentare, precum și pentru nerespectarea restricțiilor de tonaj pe anumite artere.
Traversări neregulamentare
În plus, au fost desfășurate acțiuni de prevenire și sancționare a traversărilor neregulamentare, pe strada Exercițiu fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale pietonilor.
Poliția Locală Pitești va continua acțiunile de control și prevenire pentru creșterea siguranței rutiere și a unei circulații în condiții de legalitate și disciplină în municipiu.







































