Echipa de intervenție a Poliției Locale Pitești a început de aseară acțiunile de patrulare de noapte în vederea identificării persoanelor fără adăpost. Odată cu scăderea temperaturilor exterioare, agenți ai Poliției Locale patrulează, în fiecare noapte, pentru identificarea dar și pentru monitorizarea acestor persoane fără locuință.
Agenții le duc ceai cald iar pe cei care sunt de acord îi transportă în adăposturile de noapte unde primesc îngrijire primară. În urma raidurilor de noaptea trecută, au fost depistate, în diferite zone ale municipiului, șase persoane fără adăpost. O persoană a fost dusă la Centrul de Noapte din Nord, iar celorlalte li s-a împărțit ceai cald. Trebuie precizat că nu pot fi transportate la Centru persoanele depistate, decât cu acordul acestora. În schimb, polițiștii, odată ce-i depistează, îi monitorizează permanent.
Acțiunea se desfășoară pe toată raza municipiului Pitești, când temperaturile scad sub zero grade.
Rugăm cetățenii care au cunoștință de astfel de cazuri să sune la dispeceratul Poliției Locale – 0248210230 sau 0348911.