De ceva vreme, pe un post local de radio din Piteşti, Poliţia Locală încearcă „agresiv” să-şi facă reclamă, mai exact să le insufle cetăţenilor ideea că respectiva instituţie se vrea una în folosul comunităţii, care „face şi desface”, sancţionează, mediază şi veghează. Da’ de unde! Pe lângă faptul că reclama respectivă este de prost gust şi fără precedent, cel puţin în „eterul” local, campanie este şi mincinoasă. Păi, cum să spui că agenţii locali „fac şi dreg” în folosul comunităţii când chiar sub nasul lor se petrec nereguli care nu sunt
sancţionate?! Nu mai departe de ieri, pe strada Traian, la trecerea de pietoni de lângă intersecţia vecină cu piaţa, trei maşini erau parcate neregulamentar, blocând şi vizibilitatea şoferilor la „zebră”, dar şi circulaţia spre subunitatea de pompieri. Maşinile se aflau la trei-patru metri distanţă de echipajul poliţiştilor comunitari care mai degrabă păzeau un indicator restrictiv, decât să fluidizeze circulaţia. Deci, ar fi cazul ca reclama de la radio să fie puţin modificată, fiindcă altfel atenţionăm Poliţia Locală că vom sesiza OPC-ul pentru „înşelarea clientului”…
Flavius PETRESCU
2 Comentarii
elev la sc traian
dar dumneata, stimate jurnalist, unde ai parcat masina cand ai facut pozele :-))))))? de ce nu esti integru si scriii doar ceea ce ti se pare ca „este o stire de senzatie”??? foarte bine ca exista echipaj de politie locala in zona respectiva, pentru ca altfel copii nostri ar face slalom printre masini. dumneata ai copii? daca da, merg la scoala? daca da, cum procedezi cand ii lasi dimineata? eu una, sunt foarte multumita cand vad echipajul acolo pentru ca sunt foarte multi nesimtiti care vor sa intre pe interzis, doar ca sa isi lase odraslele in poarta scolii.
dragomir
Jurnalist de 2 bani…cine te plateste de scrii astfel de mizerii??? politia locala isi face datoria in fiecare zi e prezenta la unitatile de invatamant pentru siguranta copiilor nostri. stai la ciupeala ca sa iti mai faci un articol de 2 bani. rusine!