Poliția intervine în cazul fetei de 12 ani bătută și umilită în Pitești.
Update: În urma imaginilor apărute în spațiul public, cu privire la o stare conflictuală, petrecută între două minore, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:
În cursul dimineții de 14 octombrie a.c., ca urmare a informațiilor apărute în mediul online, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești s-au sesizat, din oficiu, și efectuează verificări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Scene șocante în cartierul Nord din Pitești, acolo unde pe data de 8 octombrie, o fată de 12 ani a fost bătută și umilită de o altă minoră. Victima a fost lovită cu pumnii și picioarele, trasă de păr, i s-a turnat suc pe cap, iar la final a fost obligată de agresoare să îi lingă adidașii. Toată scena de o violență incredibilă a fost filmată de o altă fată fără a interveni, ba chiar încurajând loviturile și batjocora.
La aproximativ o săptămână distanță de la nefericită întâmplare, sora fetei agresate a decis că vrea să facă dreptate copilei, postând următorul mesaj pe rețelele de socializare: “Apelez aici în speranța că cineva cunoaște această individă, sâmbătă în data de 8.10, această fată a umilit o altă fată de 12 ani în Nord, a bătut-o, i-a turnat suc în cap și a pus-o să-i lingă adidașii. O altă fată a filmat întreaga scenă… Vă rog cei care o cunoașteți, orice informație este de ajutor, nu dau de ea…Mulțumesc!”.
După cum puteți vedea și auzi din imaginile pe care le-am publicat, motivul scandalului este un băiat cu care victima ar fi ieșit, fiind fostul iubit al agresoarei. “Am crezut că nu mai ești cu el”, a răspuns fata speriată în timp ce era bătută cu bestialitate.
Un asemenea limbaj și comportament la această vârstă fragedă este inadmisibil, lipsa educației și a respectului spunându-și cuvântul. Potrivit surorii fetei bătute, acestea vor merge la Poliție pentru a depune o plângere cu toate dovezile pe masă. Un lucru absolut normal dacă vrem ca acest “fenomen” al violenței între tineri să nu ia o amploare și mai mare.