Într-un articol publicat de ziarul ” Argeşul” la sfârşitul lunii septembrie îl întrebam pe noul şef al Poliţiei Judeţene „ce se întâmplă când două camioane pline cu buşteni blochează un drum, o bună perioadă de timp, celelalte maşini aflate în trafic fiind în imposibilitatea de a mai circula?”. Era vorba despre două camioane (unul cu numărul de înmatriculare AG-50- LWP) ce blocaseră drumul undeva spre Topolog, în apropierea bisericii de la Văleni, pentru a fi mutaţi buştenii dintr-unul în altul. Cum ziarul nostru a tot scris despre tăierile masive de copaci din judeţ, iar instituţiile statului aproape de fiecare dată au încercat să ne convingă de legalitatea „jafului” din păduri, în cazul respectiv ne-am limitat să consemnăm doar modul în care aceşti indivizi au ajuns să blocheze drumurile publice când desfăşoară astfel de activităţi.
În urmă cu două zile, am aflat că demersul nostru jurnalistic nu a rămas fără răspuns şi că împotriva celor despre care am scris a început urmărirea penală. Mai precis, Secţia de Poliţie Rurală Tigveni a deschis un dosar penal pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, infracţiune care, dacă va fi dovedită, se va lăsa cu o pedeapsă de la trei luni la doi ani de închisoare sau cu amendă penală. Deci se poate, voinţă să fie. Şi cum ştim că actualul şef al Poliţiei Argeş, în activitatea sa operativă, chiar a instrumentat nişte dosare care au legătură cu „mafia buştenilor” din judeţ, tragem ceva nădejde că anumite lucruri se vor schimba şi că vom mai auzi de astfel de acţiuni ale poliţiştilor ce vizează siguranţa pădurilor.
Controlaţi şi… şmecheria!
În altă ordine de idei, nu putem rata ocazia de a vă reaminti despre controlul celor de la Ministerul Apelor şi Pădurilor la Direcţia Silvică Argeş. Aceştia verifică modul în care a fost scos din fondul forestier naţional terenul pe care s-a realizat Parcul Lunca Argeşului. Foarte bine că se face acest control; dacă sunt nereguli să se aplice măsuri. Numai că în Lunca Argeşului s-a făcut o investiţie, s-a realizat ceva. Pe când în pădurile judeţului Argeş se taie în continuare în neştire masa lemnoasă, dar în loc se pune… ioc. Poate că acolo ar trebui, de fapt, să meargă mai des respectivul corp de control, să observe „şmecheria” celor care exploatează mascat pădurea, la ceva distanţă de drumurile publice, pentru a nu se observa adevăratul dezastru.