Poliția Argeș așteaptă detectivi la concurs!
Înscrierile pentru examenul de obținere a atestatului de detectiv particular au început.
Data limită pentru înscrieri este 18 noiembrie 2022, iar examenul va avea loc la data de 09 decembrie 2022.
Persoanele interesate de obţinerea atestatului de detectiv particular pot depune la sediul I.P.J.Argeş, până la data de 18 noiembrie 2022, inclusiv, dosarele personale întocmite conform art. 5 şi art. 6 din Legea 329/2003 (cu completările aduse prin O.U.G. nr.41/28.06.2016), în vederea susţinerii examenului ce va avea loc, în data de 09 decembrie 2022, orele 10.00, la sediul acestei instituţii.
Examenul pentru obținerea atestatului de detectiv particular va consta într-o probă scrisă, eliminatorie, precum și în susținerea unui interviu. În funcție de rezultatele obținute, candidații vor fi declarați ,,admis” sau ,,respins”.
Relaţii suplimentare pot fi obţinute de la Inspector de poliție Tudor Paul Ionuț, la nr. de telefon 0248/607000, interior 20161.