Până în urmă cu câţiva ani, comuna Poienarii de Argeş, localitate situată pe Valea Topologului, părea condamnată să dispară de pe harta judeţului. Cu o suprafaţă sub 1.000 ha şi o populaţie de vreo 1.200 de persoane, intrase într-o stare vecină cu agonia. Lipsiţi de orice perspectivă, mulţi tineri îşi luaseră lumea-n cap, cum se zice, ca să-şi poată câştiga existenţa. Fără să mişte un pai, fără să se implice, autorităţile locale de la acea vreme aşteptau bani de la Consiliul Judetean ca să-şi încaseze salariile. În comună plutea aerul resemnării…
Schimbare radicală
A venit însă momentul alegerilor locale din 2012, care au adus schimbarea la vârful conducerii locale. Un tânăr de doar 36 de ani, Dragoş Boncea, unul dintre cei plecaţi afară, în Spania mai exact, ca să-şi facă un rost în viaţă, s-a întors acasă, a candidat şi a câştigat. Oamenii din Poienarii de Argeş dăduseră semnalul că voiau o schimbare radicală şi pentru asta au amendat imobilismul fostului primar. În scurt timp s-a dovedit că nu s-au înşelat, iar noul edil-şef a reuşit să nu-i dezamăgească, mai ales că provenea dintr-o familie respectată, străbunicul său fiind primar vreme de 22 de ani, în perioada interbelică, iar bunicul, întors invalid de pe front, l-a urmat în carieră în timpul dictaturii proletare şi a fost dat jos pentru că a refuzat să le ia oamenilor pământurile şi animalele.
E nevoie de mai multă forţă de muncă
Fire pragmatică, noul primar s-a aplecat cu atenţie asupra problemelor localităţii, şi-a fixat priorităţile, a stabilit o strategie şi a purces la treabă. Ei bine, deşi e greu de crezut, la această dată Poienarii de Argeş este singura comună din judeţ şi printre puţinele localităţi din ţară unde nu mai există şomaj. „Suntem o comunitate destul de mică, dar am atras investitori cărora le-am oferit facilităţile permise de lege, iar aceştia au dezvoltat afaceri şi au creat suficiente locuri de muncă pentru oamenii din comună. Da, este adevărat că la noi nu mai există şomeri şi mai avem doar trei oameni care beneficiază de legea venitului minim garantat. Localitatea se dezvoltă, vin alţi investitori şi am început să recrutăm forţă de muncă din comunele învecinate. Chiar în perioada imediat următoare va fi deschisă o staţie de betoane şi e nevoie de muncitori. Răspunzând unei invitaţii venite din diaspora, am fost în Belgia şi la Bruxelles m-am întâlnit cu comunitatea de români. Le-am zis argeşenilor din zona mea să vină acasă, să-şi deschidă afaceri, pentru că acum au toate condiţiile. Alimentarea cu apă e rezolvată 99% şi aşteptăm aprobarea proiectului pentru canalizare. Luna viitoare voi merge în Franţa, unde de asemenea voi încerca să-i conving pe tineri să vină acasă”, ne-a declarat ieri primarul Boncea.
Potrivit edilului-şef din Poienarii de Argeş, periodic sunt organizate întâlniri cu oamenii de afaceri, unde se discută diverse probleme şi se caută soluţii pentru ca localitatea să fie tot mai atrăgătoare pentru investitori, în aşa fel încât să fie avantaje de ambele părţi.
Val. NICOLAU
2 Comentarii
Sebastian
Ce frumos cînd mai auzi și povesti frumoase și adevărate ! Felicitări !
Puiu
Numai puturoşii spun că nu se poate! Ce mult contează să ai origini sănătoase, o educaţie beton şi mult spirit de iniţiativă. Nu cred ca este o întâmplare că străbunicul primarului Dragoş Boncea a fost primar 22 de ani. Comunitatea a avut orientare la alegeri, apreciind că şi strănepotul poate fi ca bunicul. Şi nu s-a înşelat. De astfel de oameni avem nevoie. Cinste ţie, tinere primar! Şi felicitări şi pentru Val, pentru faptul că nu l-a implicat politic pe primar în acest articol. Mai vrem aşa articole, vorba lui Sebastian!