În decembrie 2018, cu o zi înaintea Ajunului Naşterii Domnului, preotul Marius Popescu se stingea fulgerător asemeni unei stele căzătoare, pe care în câteva clipite o vedem dispărând de pe bolta cerească. În puterea vârstei, de-abia trecut de 50 de ani, slujitorul lui Dumnezeu îşi dădea ultima suflare chiar în altarul bisericii „Maica Precista”, în care se nevoise vreme îndelungată.
Imagine terifiantă
Ştirea s-a rostogolit pe toate canalele media, inclusiv la televiziunile centrale. Nu faptul în sine, infarctul care-l doborâse pe bietul preot era ceva inedit, ci locul în care s-a petrecut tragedia. Părintele a colindat toată după-amiaza şi seara prin casele enoriaşilor mergând cu icoana Naşterii lui Hristos pentru a stropi locuinţele cu aghiasmă şi pentru a-i binecuvânta conform obiceiului străvechi. Oboseala, stresul, frigul îndurat în acea zi geroasă de decembrie vor fi contribuit, poate, la starea de rău pe care a resimţit-o îndată ce s-a întors la biserică înaintea nopţii. După ce a descuiat biserica, a mai apucat doar să aprindă lumina şi să meargă în altar. Acolo va fi simţit ultimele zvâcniri ale inimii bolnave. Cu ultimele puteri s-a agăţat de braţele Sfintei Cruci de lemn, apoi s-a prăbuşit. A fost găsit cu mâinile încleştate pe postamentul ei. Imaginea era terifiantă, iar simbolistica ei profundă. În ultimele clipe ale vieţii sale, Marius Popescu a „îmbrăţişat” Crucea lui Hristos, cel căruia i-a închinat existenţa, şi aşa a trecut pragul veşniciei.
În semn de preţuire
Aşa ceva nu s-a mai auzit, în Piteşti, în Argeş sau aiurea în ţară! Enoriaşii parohiei „Maica Precista” au fost marcaţi de tristul eveniment şi sute de oameni au participat la funeralii. Ca într-o dramatică poveste demnă de operele lui Shakespeare, topit de durere, exact la un interval de un an, îşi urma iubitul fiu pe drumul lumii de dincolo, şi Mihai Popescu, preot cunoscut al aceleiaşi biserici. Cutremuraţi de tragedie, enoriaşii au fost prezenţi la înmormântarea bătrânului slujitor al lui Dumnezeu, care a fost înfumat tot la cimitirul Sf. Gheorghe, la mică distanţă de băiatul lui. S-au scurs aproape trei ani de la moartea lui Marius Popescu. Cei care l-au cunoscut şi preţuit nu l-au uitat. Deseori merg la cripta lui să se reculeagă şi în permanenţă ard candele lângă crucea albă înconjurată de flori proaspete. Constantin Mândruţă, preşedinte al Asociaţiei Culturale „Gh. Ionescu-Gion” şi faimos epigramist, unul dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape pe preot, i-a compus o poezie, aşezată la mormânt: „Când moare un preot-părinte/ E ca şi Răstignirea Domnului Iisus/ Şi nu putem să ni-l scoatem din minte,/ De câte ori noi vom privi în sus/ Suntem şi mai săraci acum în suflet,/ Te doare şi o frunză fără pom/ Şi prin biserică, prin umblet,/ Călcăm pe paşii celui ce-a fost Om./ Acum cu îngerii poţi să mai vorbeşti!/ În veşnicie noi te vom urma/ Şi de-om simţi că nu ne mai iubeşti,/ Biserica ni se va dărâma…”
Măcar o alee…
Acesta nu este singurul gest de preţuire pentru cel plecat de timpuriu dintre noi. După înmormânare, mai mulţi enoriaşi ai bisericii „Maica Precista”, dintre cei care i-au fost fii şi fiice duhovniceşti, au pus problema ca una dintre străzile create în „cartierele” noi ale urbei, adică în zonele în care se construiesc case, să fie „botezată” cu numele preotului. Iar dacă nu se poate o stradă, măcar o alee. Dorinţa lor a rămas neîmplinită până în ziua de azi. Rămâne de văzut dacă primarul Cristian Gentea va acţiona după ce va citi acest articol.
