PNL susține activitatea comercială a producătorilor agricoli din județul Argeș. Pentru foarte mulți dintre micii fermieri argeșeni locul unde își comercializează produse este foarte important, astfel că toamna producătorii agricoli locali vor să-şi vândă produsele la piață, iar românii îşi fac acum aprovizionarea pentru iarnă. Această activitate trebuie să rămână deschisă.
De aceea, ca urmare a numeroselor dezbateri produse de noile restricții cauzate de pandemie am decis că piețele tradiționale vor rămâne deschise în continuare. Însă, trebuie să ne asigurăm că și în aceste piețe vor fi respectate măsurile de limitare a răspândirii virusului.
Atât la nivelul prefecturii Argeș, cât și la nivelul altor instituții deconcentrate au fost purtate discuții cu producătorii agricoli, cu reprezentanții primăriilor care au în subordine piețe agroalimentare și au fost identificate soluții individuale pentru fiecare sector comercial în parte (legume și fructe, lactate, carne). Astfel, în județul Argeș toate piețele rămân deschise și urmează să fie reorganizate astfel încât activitățile comerciale să se desfășoare în spații deschise. În continuare este obligatorie purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de igienă și dezinfecție.
Primăriile care au în subordine piețe agroalimentare, sau au autorizat asemenea activități private, au obligația să ia de îndată măsuri pentru a asigura condiții corespunzătoare pentru comercianții agricoli, cum ar fi montarea de corturi sau alte structuri care să asigure un acoperiș deasupra locului în care producătorul își expune produsele, asigurarea accesului la curent electric, asigurarea unor surse de încălzire, etc.
Criza cauzată de pandemie este pentru noi toți un exercițiu de respectare a regulilor, un exercițiu de solidaritate, dar și un exercițiu important prin care dovedim că putem să îi sprijinim pe cei care au nevoie de ajutor, în cazul de față, pe producătorii agricoli argeșeni.
Departamentul de Comunicare al PNL Argeș
REALIZAT DE SC ARGEȘUL LIBER SA la COMANDA PNL Argeș, cod mandatar financiar 11200025.