Aşa cum v-am informat, au reapărut protestele de stradă, ca urmare a intenţiei PSD de a modifica legile justiţiei. Ca un făcut, astfel de acţiuni au loc numai când vine vorba despre justiţie şi DNA, de parcă principala grijă a cetăţenilor asta ar fi. Trecând peste acest… amănunt, nu putem să nu semnalăm faptul că PNL şi USR, principalele partide de opoziţie, se agaţă de aceste proteste ca un înecat de colacul de salvare. Nefiind în stare să facă opoziţie aşa cum trebuie, PNL îşi asumă protestele. Un gest politic incalificabil! Manifestaţiile de stradă sunt doar ale cetăţenilor şi nimeni nu are dreptul să îşi facă un capital de imagine pe acţiunile unor oameni, oricât de îndreptăţite sau neîndreptăţite ar fi acestea! Sau străzii îi convine să se suprapună vocea sa cu vocea politicienilor avizi de putere şi imagine? Lipsa de scrupule ştim că este o „calitate” a politicienilor, dar aceştia dau dovadă şi de cinism în condiţiile în care atâta vreme cât au fost la putere au generat tot haos şi instabilitate economică şi politică!
PNL se agaţă de protestele de stradă…
Advertisement
Advertisement