PNL Argeş, atac dur la adresa rivalilor social-democaraţi. Cine pedepseşte familiile cu copii mici
„La Mioveni, familiile cu copii mici, dar și tinerii care vor să își întemeieze o familie primesc o lovitură dură de la primarul PSD Ion Georgescu și colegii domniei sale din Consiliul Local.
Majoritatea PSD, sub pretextul că nu sunt bani la bugetul local, a avizat negativ proiectul consilierilor liberali de acordare a unui supliment financiar în valoare de 2.500 de lei pentru nou-născuți.
De neînțeles încrâncenarea PSD Mioveni pe acest proiect! În condițiile în care statistica oficială arată că, în Mioveni, rata natalității scade în ritm accentuat. Reamintim că, în 2021, evoluția numărului de copii născuți vii în acest oraș, a înregistrat cel mai scăzut număr la nivel național
Ba mai mult, în alte 38 de localități argeșene se dau bani pentru nou-născuți. Chiar ieri, la Sălătrucu, un proiect similar a fost aprobat în Consiliul Local.
Dar la Mioveni, nu se poate! Concluzia este una singură: primarul PSD Georgescu Ion este cel mai mare dușman al familiilor cu copii mici! Și tratează cu indiferență peste o mie de oameni care au semnat deja ca suplimentul pentru nou-născuți să fie dat și în Mioveni.
Suntem liberali, susținem măsurile bune pentru creșterea natalității și nu ne vom opri aici. Vom continua campania de strângere de semnături!”, a transmis PNL Argeş într-un comunicat.
Foto descriptiv