Argeşeanca Alina Gorghiu, copreşedinte al PNL la nivel naţional, a declarat că, dacă nu se reia votul în Senat în cazul lui Gabriel Oprea (pentru a fi audiat în cazul poliţistului Gigină), PNL ar putea intra în grevă parlamentară. ”Este un mit faptul că nu se poate cere reluarea votului. Resping această sentinţă dată de PSD şi ALDE, că nu se poate relua votul în cazul Oprea. Categoric, se poate relua, depinde dacă dorim să o folosim sau nu”. Întrebată care sunt opţiunile PNL dacă propunerea va fi refuzată, Gorghiu a precizat că astăzi, în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, se va discuta despre contestarea deciziei la CCR şi posibilitatea de a intra în grevă parlamentară. ”Poţi cere reluarea votului, poţi să conteşti la Curtea Constituţională o hotărâre sau nu. Cred că la nivel politic, am spus ce am avut de spus. Mai sunt gesturi pe care să le putem lua în considerare, luni (n.r. – azi), la Biroul Politic, de genul grevei parlamentare pe perioadă determinată, sau alte gesturi politice, dar problema este că nu PNL decontează, pentru că şi-a făcut datoria faţă de cetăţean, ci obligaţia de a rezolva problema este în curtea PSD”, a spus Gorghiu.
Claudiu DIŢA