Jumătatea vestică a țării va fi afectată de ploi torențiale, vijelii, vânt și grindină, anunță marți meteorologii, care au emis două coduri galbene.
Primul cod galben intră în vigoare marți la 14.00 și va fi în vigoare până miercuri dimineață la ora 6.00. În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia și local în Transilvania și Muntenia.
Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.
Al doilea cod galben intră în vigoare miercuri la 6.00 și va fi valabil până la ora 21.00. În acel interval, vântul va avea intensificări temporare în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea, în Banat și Crișana, cu viteze de 55…70 km/h. Local în Carpații Meridionali și Orientali rafalele vor depăși 60…70 km/h, iar în zona înaltă 90…100 km/h.