Ploaia de vinerea trecută a stricat… ploile Festivalului internaţional de fanfare şi majorete, ajuns la ediţia a VII-a, în sensul că, în prima zi a evenimentului, au fost amânate parada şi spectacolul din Piaţa „Vasile Milea”. Aşa că primirea delegaţiilor şi primul recital au avut loc sub… umbrela Teatrului „Al. Davila” Piteşti; la deschiderea oficială au luat cuvântul Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, managerul teatrului, Matei Varodi, precum şi creatorul festivalului, Gheorghe Predoiu.
Nici a doua zi a festivalului nu s-a derulat întocmai programului prestabilit; la 13 august, instrumentele de suflat şi de percuţie ar fi trebuit să răsune în Prundu, Expo Parc, Ştrand şi Trivale, însă miniconcertele s-au anulat, sâmbăta trecută fiind declarată, după cum bine ştiţi, zi de doliu naţional.
Împachetată în paradă şi spectacol, muzica de promenadă s-a auzit, până la urmă, în buricul târgului, spre încântarea trecătorilor. Mai mult de atât, formaţia din Ungaria a susţinut un recital deosebit în Parcul Central. Fanfara „Argeşul” a oferit, la rându-i, momente artistice de exepţie, concertând împreună cu trupa de mariachi „Los Platanos”.
La închiderea festivalului, fiecare grup a primit trofee de participare cu însemnele manifestării organizate la Piteşti, sub egida Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului.
Mirela NEAGOE