De obicei, de câte ori se întâmplă evenimente de felul celui de la Caracal, lumea îi caută pe vinovaţi. Şi fiecare aruncă vina asupra altuia. Numai că acest „altul” este fiecare dintre noi, fiecare cetăţean, complice prin pasivitatea lui la nesfârşita uşurinţă ce domneşte în viaţa noastră publică şi în instituţiile statului. Afirm acest lucru pentru că noi toţi ştim ce se întâmplă cu adevărat. Ştim că fetele de la ţară vin la oraş total nepregătite pentru a face faţă pericolelor ce le pândesc aici. Eu însumi cunosc fete venite de la şcolile rurale la liceele din oraşe şi multe dintre ele, din cauza lipsurilor materiale, cad victime celor care se ocupă cu traficul de carne vie.

În calitatea mea de psiholog şcolar am avut la consiliere sute de eleve de la şcolile din satele Cireşu, Căteasca, Valea Stânii, Poienari, Dragoslavele etc., pe care le-am reîntâlnit, după câţiva ani, pe străzile oraşelor argeşene total schimbate în comportament şi însoţite de către nişte tineri care îşi etalau tatuajele de pe piept şi se mândreau cu maşinile de lux din parcare.

Majoritatea dintre noi ştim pe unde se adună aceşti tineri şi unde îşi construiesc capcanele pentru noi victime. Ştie şi poliţia şi nu face nimic. Pentru că şi poliţia cunoaşte că pe rutele dintre sate şi oraşe se practică o taximetrie ilegală de mulţi ani. Nu mai vorbesc de ruta dintre Mioveni şi Piteşti, pe care circulă mulţi tineri, şi din cauza biletului deosebit de scump ce-l practică firma de transport, aceşti tineri preferă o maşină de ocazie pentru a economisi un leu sau doi.

Şi, tot în calitatea mea de psiholog şcolar, am aflat de ce vor tinerii să se facă poliţişti. Să nu credeţi că are importanţă vocaţia sau ştiu eu ce alte calităţi. Nu! Este vorba de bani. Am aflat astfel că profesia de poliţist este foarte bănoasă şi are multe alte avantaje materiale. Sigur, există şi poliţişti dedicaţi profesiei lor, dar aceştia sunt din ce în ce mai puţini. Şi mai este ceva, anume legile date de politicieni. Este vorba de multe legi care mai mult încurcă decât să stabilească proceduri. Recent, am întocmit un chestionar despre orientarea profesională a elevilor care învaţă la şcolile din mediul rural, rezultatul nu a fost deloc surprinzător, pentru că profesiile care au primit cele mai multe răspunsuri favorabile au fost cea de poliţist şi cea de preot. Dar să nu creadă cineva că astfel de profesii sunt ocupate de cei mai destoinici copii proveniţi din şcolile rurale, pentru că intervine un adevărat sistem de relaţii care îşi are elementele principale la poliţia de la judeţ sau pe la protoieria din oraş. Deci lumea poliţiştilor şi preoţilor este una închisă, trăind în corupţia ei zilnică, cu legendele ei locale, cu atmosfera ei imorală şi amorală. Este o lume cu un mediu tovărăşesc, cu infiltraţii ţărăneşti – infiltraţii în limbaj, în moravuri, în felul de a privi şi înţelege viaţa.

Un patron al unui ocol silvic privat are doi copii, pe care i-a făcut poliţişti şi i-a căsătorit tot cu poliţişti. Vorbesc, bineînţeles, de fete şi băieţi. Iată de ce mie nu mi se pare normal că poliţiştii au aşteptat ore întregi în faţa casei presupusului criminal de la Caracal până să intervină.

Păi, dacă aşa stau lucrurile în poliţia română, cine să intervină şi să-şi asume răspunderea? Poate vreun cetăţean îndrăzneţ, aproape niciodată vreun poliţist, care îşi păzeşte locul atât de călduţ timp de minim douăzeci de ani, după care se bucură de pensia sa specială.

Prin urmare, crima de la Caracal, sau crimele, poate nici nu mai contează, reprezintă un simbol pentru întreaga noastră nesiguranţă publică. Nu vreau să citez nume şi nici să stabilesc răspunderi. Răspunderile sunt globale, nu individuale. Întreaga noastră societate trece printr-o perioadă de descompunere. Nu e numai o criză de autoritate, ci şi o criză morală. Suntem la un punct aşa de scăzut, încât teamă mi-e că nici familiile nu mai sunt ceea ce au fost. Sunt mame care îşi lasă copiii în grija bunicilor şi pleacă la muncă în străinătate. Or, bunicii, din cauza suferinţelor fizice şi sufleteşti, nu sunt tocmai indicaţi să se ocupe cu creşterea unor adolescenţi ajunşi la această vârstă peste noapte şi fără nicio măsură de prevedere în faţa pericolelor ce-i pândesc la tot pasul. De exemplu, lumea vorbeşte că în Câmpulung există zeci de grupuri de proxeneţi care au format adevărate reţele naţionale şi internaţionale şi prin intermediul cărora sunt plasate frumoasele noastre muscelence peste tot în lumea largă.

Deci nu numai la „export” sunt bune muscelencele noastre, ci şi la „intern”. Sursele mele spun că sunt politicieni, sportivi, oameni de afaceri care vin la Câmpulung pentru a gusta din plăcerile vieţii aproape pe gratis, ţinând cont cât de săraci sunt oamenii de aici. Fetele acestea, premiante la şcoală, sfârşesc în aşternuturile calde ale proxeneţilor. Este un adevărat flagel şi o adevărată ofensă adusă acestor locuri.

La suprafaţă însă, pe bulevardul Pardon, circulă maşini din cele mai luxoase, iar lumea zâmbeşte cu subînţeles în ceea ce priveşte posibilităţile unora de cumpărare a unor astfel de autoturisme. La fel, în Mioveni, grupurile de proxeneţi îşi au locul lor de adunare, la o cafea. Uneori mai merg şi eu acolo şi mă uit neputincios la tinerele, cândva fostele mele eleve, care îi însoţesc pe aceşti bărbaţi fără scrupule şi sentimente. Pentru multe dintre ele, lumea visată este doar un licăr de purpură a reclamelor ce luminează noaptea, pentru că ziua lumina vine de la soare, niciodată de la sufletul omului. Aceste fete sunt plecate pentru totdeauna la o adresă necunoscută.

Distribuie pe Facebook