Pe la ora 19.30 a serii de miercuri, Dispeceratul 112 a fost sesizat că un bărbat din Râca s-ar fi înecat. Cel care a sunat a fost chiar primarul comunei, iar către localitatea precizată au pornit echipaje ale pompierilor, poliţiei şi SMURD Costeşti. Fără să piardă vremea, pompierii au lansat barca la apă şi au început căutările. După aproximativ o oră victima a fost găsită la vreo zece metri distanţă de mal. Este vorba despre Alexandru Radu, de 39 de ani, care din păcate era decedat şi deja se instalase rigiditatea cadaverică.
Din verificări a rezultat că bărbatul, care e despărţit de soţie şi locuieşte cu mama sa la Râca, satul Bucov, a plecat împreună cu două nepoate să se scalde într-un lac de la marginea satului. Acesta a intrat în apă şi s-a depărtat de mal, apoi sub privirile celor două fete s-a dus la fund şi n-a mai ieşit. Speriate, nepoatele au plecat spre casă şi le-au spus unor oameni că unchiul lor s-ar fi înecat. Ulterior a fost anunţat şi primarul, acesta a sunat la 112, dar deja trecuse timp şi bărbatul n-a mai putut fi salvat.