Propunerea de majorare a amenzilor pentru lipsa rovinietei, dublată de majorarea prețurilor la carburanți și a polițelor RCA va pune și mai mare presiune pe bugetele românilor care au mașini.
„Ministerul Transporturilor ne spune că vrea să descurajeze neplata rovinietei, menținând constant valoarea acesteia, dar majorând amenzile. „Cine plătește rovinietă o plătește oricum și acum, indiferent de amenzi. Problema principală: plătim roviniete, plătim accize la carburanți etc. Dar drumuri bune tot nu avem! Autostrăzi tot nu facem! Și atunci, nu este și acesta tot un mod de a băga mâna în buzunarul nostru pentru a se acoperi ineficiența sistemului de stat care produce numai găuri în buget?”, întreabă, retoric, fostul consilier județean Vasile Mihăilescu.