În 2017 se dă startul despăgubirilor în bani de la buget pentru deţinătorii de puncte acordate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor celor deposedaţi abuziv de regimul comunist. Aceştia au dreptul să primească anual 20% din valoarea despăgubirilor, timp de cinci ani. Începutul este cunoscut, finalul incert. Există riscul ca valoarea anuală a despăgubirilor să depăşească capacitatea bugetului de a suporta nivelul total al acestor cheltuieli iar unele plăţi pot fi amânate.
** Banii vin cu întârziere
De la introducerea acestui sistem de despăgubire , în 2013, şi până în prezent au fost acordate circa 2,2 miliarde de puncte, echivalentul a 2,2 miliarde de lei, în condiţiile în care valoarea nominală a unui punct este de un leu. „Dacă toţi deţinătorii de puncte ar solicita plata în numerar în acest an, statul ar trebui să facă plăţi de 440 de milioane de lei. Povara bugetară ar urma să crească exponenţial, pe măsură ce ANRP emite noi titluri de despăgubire. Estimările actuale arată că ar urma să mai fie emise circa 3,5 miliarde de puncte de despăgubire în viitorul apropiat. O dată cu majorarea cifrelor, creşte şi riscul ca plăţile statului să fie mai greu de acoperit iar unele termene să fie decalate” atrage atenţia Vlad Neacşu, reprezentantul fondului de investiţii Alpha Quest.
Nu există nicio garanţie că statul va plăţi în cinci ani de la solicitarea despăgubirilor. Prin hotărâri ale guvernului, plăţile pot fi amânate pentru o perioadă atunci când bugetul de stat nu poate suporta această cheltuială care, faţă de altele, poate fi întârziată.
Incertitudinile legate de calendarul plăţilor îndreaptă unii deţinători către vânzarea punctelor de despăgubire cu discount către persoane sau entităţi dispuse să aştepte plata integrală din partea statului, fie ea şi întârziată.
La început, în anii 2013-2014, vânzarea s-a făcut la 20-25 % din valoarea nominală. Anul trecut, s-a ajuns la circa 40%, în urma intrării investitorilor instituţionali în această piaţă dominată de samsari. Presiunea asupra preţului poate însă să reapară în condiţiile în care vor intra în circuit mai multe titluri – în 2016 s-au emis lunar în medie 86 de milioane de puncte, aproape dublu faţă de anii anteriori.
* Achiziție prin ofertă publică
Fondul de investiţii Alpha Quest vine însă cu o ofertă publică de preluare a punctelor ANRP la un preţ prestabilit, de 0,5 bani (50% din valoarea nominală). Este cu 20% peste cel de tranzacţionare din piaţa gri,. În cadrul acestei oferte care se derulează între 8 februarie şi 30 aprilie 2017, Alpha Quest este pregătit să preia 400 de milioane de puncte, ceea ce înseamnă un disponibil financiar de 200 de milioane de lei pentru această operaţiune. „Am ales să plătim semnificativ peste preţurile practicate anterior, pentru că am vrut să dăm posibilitatea unei valorificari în masă a acestor puncte. A primi jumătate din dreptul cuvenit acum versus a aştepta „mila statului” pe un termen nedefinit, credem ca este o propunere foarte atractivă. Un exerciţiu similar, făcut în 2009-2010, atunci când am creat un certificat cu acţiuni Fondul Proprietatea, a dus de asemenea la o transparentizare şi o dinamizare a pieţei aşa-zis gri. Credem cu tărie că şi în acest caz, tranzacţionarea cât mai deschisă este atât în beneficiul deţinătorilor de puncte, cât şi a statului, prin taxe si impozite”, a afirmat Ovidiu Fer, reprezentantul Alpha Quest.
Atâta vreme cât rămân creanţe nevalorificate sau parţial valorificate, punctele rămân bani virtuali. Prin vânzare sunt obţinuţi bani cash, care pot fi duşi în consum sau investiţii, folosiţi imediat. Iar statul poate încasa taxe, inclusiv în urma tranzacţiilor.
Oferta Alpha Quest este doar pentru puncte acordate şi nu vizează achiziţia de drepturi litigioase. Punctele se tranzacţionează legal şi sigur. Vânzarea se face la sediul unui notar autorizat, iar costurile de întocmire a actelor sunt suportate de fondul de investiţii.
Alpha Quest este un fond de investiţii înregistrat în Malta, reglementat de autoritatea financiară din această ţară. Investitorii sunt de tip high-net-worth individuals şi instituţionali din Europa Centrala şi de Est. Ovidiu Fer a lucrat în trecut ca reprezentant pentru România și regiune al Wood&Co.
Mai multe detalii despre oferta de cumpărare pot fi găsite la adresa www.alphaquest.ro.