Aşa cum v-am informat şi mai devreme, două autobuze cu navetişti au fost implicate în această dimineaţă într-un accident rutier produs în Piteşti, iar autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. Din fericire niciuna dintre victime nu a suferit răni care să le pună viaţa în pericol.
Evenimentul a avut loc pe strada Smeurei şi au fost implicate două autobuze care transportau muncitori de la Dacia. Unul dintre şoferi a rămas încarcerat.
Numărul victimelor a crescut
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje ale poliţiei, pompierilor, SMURD-ului şi ambulanţei, precum şi echipe de descarcerare ale ISU Argeş. Accidentul s-a soldat cu rănirea, din fericire uşoară, a 16 pasageri. Una singură e în stare mai gravă, mai exact şoferul celui de al doilea autobuz, care a fost scos de pompierii de la descarcerare. Din primele date se pare că accidentul s-a datorat faptului că unul dintre şoferi nu a păstrat distanţă faţă de vehiculul din faţă. Ulterior, alte nouă persoane care se aflau în cele două mijloace de transport s-au prezentat la spital, unde medicii constatat că suferiseră doar leziuni uşare, astfel că numărul victimelor a crescut la 25.
Un singur rănit grav
„La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi de la Biroul Rutier Piteşti, precum şi de la două secţii de poliţie. Prioritatea acestora a fost asigurarea locului unde s-a produs evenimentul, pentru ca echipajele de prim ajutor să poată interveni”, a declarat inspectorul principal Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. Pentru ca salvatorii să poată interveni în siguranţă, poliţiştii au blocat circulaţia şi au deviat traficul pe rute ocolitoare, asigurând accesul ambulanţelor pe o stradă cu sens unic. „Sunt 17 victime, dar din fericire doar una este în stare gravă, şoferul unuia dintre autobuze. Ne concentrăm acum pe echilibrarea lui, celelalte victime au fost deja evaluate (…), e vorba de mici traumatisme, plăgi, contuzii, entorse”, a declarat dr Marius Pascu, medic la Unitatea de Primiri Urgenţe şi purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.
Tamponare în curbă
Deci, la ora 6.05 a dimineţii, Florin D.L., de 47 de ani, din Piteşti, se afla la volanul unui autobuz „Temsa”. În vehicul erau 44 de pasageri, toţi salariaţi ai companiei Dacia, care mergeau la serviciu. În timp ce cobora pe strada Smeurei dinspre cartierul Trivale către centrul municipiului, în curba din faţa Jandarmeriei Argeş şoferul a izbit violent din spate un autobuz „Setra” aparţinând aceleiaşi companii de transport, în care se aflau tot 44 de pasageri, de asemenea angajaţi la Dacia, care urmau să intre în schimbul de dimineaţă, condus regulamentar de Simion S., în vârstă de 48 de ani, piteştean. În urma violentului impact, autobuzul a fost împins într-o Dacia Logan, care era parcată pe trotuarul din dreapta sensului de mers.
Concentrare de forţe
Fiind vorba despre un accident cu victime multiple, spre locul evenimentului au pornit 39 de salvatori ai ISU Argeş cu şapte ambulanţe SMURD de prim ajutor calificat şi cea de terapie intensivă mobilă, autospeciala de descarcerare, cea de transport victime multiple şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. De asemenea, au sosit patru ambulanţe ale serviciului judeţean de profil şi opt echipaje ale poliţiei. Intervenţia a fost coordonată de prefectul Cristian Soare în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar comandant al acţiunii a fost maiorul Bogdan Olar, împuternicit inspector-şef al ISU Argeş.
Victimele
Iniţial în urma coliziunii au rezultat 17 victime, una fiind Florin D.L., şoferul celui de al doilea autobuz, care a rămas încarcerat între bordul vehiculului şi scaun. El a fost scos de pompierii de la descarcerare şi transportat la spital în stare gravă. Răniţii sunt Constantin I., de 48 de ani, Mariana P., de 48 de ani, Florin B., de 33 de ani, Nicoleta A., de 46 de ani, Angela B., de 57 de ani, Marian M., de 51 de ani, Vasile G., de 31 de ani, Daniel B., de 54 de ani, Adela B., de 47 de ani, Liliana S., de 40 de ani, Lucica D., de 48 de ani, Daniela D., de 43 de ani, toţi pasageri în autobuzul „Temsa”, Ion G., de 47 de ani, Marian A., de 36 de ani, Ileana C., de 45 de ani, şi Mihai F., de 34 de ani, pasageri în „Setra”. Toţi au fost duşi la spital, constatându-se că nu aveau răni grave. Ulterior, alţi nouă pasageri din cele două autobuze s-au prezentat la Spitalul Militar Piteşti, iar medicii care i-au consultat au stabilit că au suferit leziuni uşoare. Aceştia sunt Gherghina M., de 51 de ani, Violeta M., de 54 de ani, Daniel C., de 33 de ani, Floarea M., de 57 de ani, Cătălin C., de 25 de ani, Eugeniu D., de 44 de ani, Aurel M., de 45 de ani, Marian B., de 33 de ani, şi Liviu Virgil D., de 33 de ani, toţi piteşteni.
Autobuzul va fi expertizat
Şoferul Simion S. a fost verificat cu etilotestul şi a rezultat că nu consumase băuturi alcoolice, iar colegul său rănit nu a putut fi testat, dar i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Din câte se pare, accidentul s-a datorat faptului că şoferul autobuzului din spate nu a păstrat distanţă suficientă faţă de vehiculul din spate, mai ales că la acea oră se formase brumă. Unii dintre călători ziceau că maşina ar fi rămas fără frâne, dar acest aspect va fi clarificat după ce vehiculul va fi expertizat tehnic de specialişti.
La dispoziţia autorităţilor
După producerea evenimentului rutier, firma Madcom DLS Impex SRL Bucureşti, care asigură serviciile de transpor persoane pentru Automobile Dacia, a transmis un comunicat de presă din care rezultă că imediat ce a fost informată, conducerea societăţii a instituit o celulă de criză urmărind evoluţia situaţiei şi starea de sănătate a victimelor şi îşi asumă răspunderea producerii accidentului. „Suntem solidari cu persoanele accidentate şi cu familiile acestora. Facem precizarea că toate autovehiculele de transport persoane care aparţin Madcom DLS Impex s.r.l. au efectuate verificările tehnice în conformitate cu prevederile legale. Societatea noastră este la dispoziţia autorităţilor care au demarat deja o anchetă cu privire la circumstanţele producerii accidentului. Facem precizarea că, în ultimii zece ani, societatea (…) nu a fost implicată în nici un eveniment rutier soldat cu victime, iar flota noastră auto de transport persoane este formată din peste 250 de mijloace de transport persoane şi deserveşte peste 70 de societăţi comerciale”, se menţionează în comunicat.
Arafat, mulţumit de intervenţie
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, dr Raed Arafat, a declarat că declanşarea planului roşu de intervenţie este justificată de faptul că este vorba de un accident colectiv, în care au fost implicate două autobuze, cu peste 80 de persoane. „S-a intervenit normal. Au fost transportate 17 persoane la spital. Din informaţiile pe care le avem, nicio persoană nu are funcţiile vitale în pericol. Intervenţia a fost ok, s-au mobilizat forţe. Există un prag de activare a planului diferit de la judeţ la judeţ, în funcţie de resurse. Bineînţeles, se ţine cont de faptul că este un accident colectiv, vorbim de două autobuze. Spitalul Judeţean Argeş face faţă, dacă este nevoie de ajutor, ne vor solicita“, a declarat în cursul dimineţii de azi Arafat.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Val. NICOLAU