În conferinţa sa de presă din această dimineaţă, antrenorul FC Argeş, Iordan Eftimie, s-a referit şi la recenta declarare, de către Tribunalul Judeţean Mureş, a falimentului echipei de fotbal AS Ardealul Târgu-Mureş. E vorba de cea care-şi spune ASA, copiind sigla fostei AS Armata Târgu-Mureş, formaţie cu tradiţie, cândva, a judeţului.
„Rezultatele celor din Târgu-Mureş, potrivit regulamentului, vor fi anulate. Acest lucru ne avantajează, pentru că noi am pierdut cu ei acasă. Deci nouă nu ni se va scădea niciun punct. Cei care i-au învins, însă, sau au remizat cu Târgu-Mureş, vor avea câte trei puncte, sau unul, în minus”, a explicat dl. Eftimie.
Totuşi, antrenorul de la FC Argeş, om care ştie cu ce se mănâncă fotbalul, pare să nu fi aflat că proaspăt falimentara formaţie din Târgu-Mureş nu e una şi aceeaşi cu vechea ASA, ci e doar o clonă care a încercat din răsputeri să se substituie originalului.
„Regret mult că dispar astfel de echipe de tradiţie, cu ani mulţi în prima divizie”, a spus Iordan Eftimie. Ca să ştie şi dumnealui, echipa aia cu tradiţie s-a desfiinţat în 2005. Iar clona falimentară de azi s-a înfiinţat abia în 2004, jucând numai două-trei sezoane în prima divizie.
Celelalte meciuri
În aceeaşi rundă, a 13-a, se mai joacă meciurile: Metaloglobus Bucureşti – Sportul Snagov, Academica Clinceni – Chindia Târgovişte, CS Afumaţi – Ripensia Timişoara, Dunărea Călăraşi – Luceafărul Oradea, Olimpia Satu Mare – Foresta Suceava, UT Arad – Ştiinţa Miroslava, Pandurii Târgu Jiu – Politehnica Timişoara, AFC Hermannstadt Sibiu – Dacia Unirea Brăila. CS Baloteşti, probabil, va sta, întrucât AS Ardealul a intrat în faliment, iar meciul Pandurii – Poli Timişoara e în pericol să nu se joace, întrucât fotbaliştii gorjeni au refuzat să se mai antreneze în ultimele zile, declanşând un fel de grevă, din cauza neplăţii salariilor timp de mai multe luni.
Sorin SIMION
Un Comentariu
cris
Uite cine s-a gasit sa planga de mila altuia,uitate,bai,amatorule,la dezastrul care-l faci,la echipa,si nu se ia nicio masura,handicapatule,chiorule,habar nu ai de fotbal.