După numai patru zile de şedere la spital, magazionerul Centrului Cultural Piteşti, nea Viorel („omul bun la toate”), s-a prăpădit, luându-şi prin surprindere colegii cu dispariţia sa fulgerătoare. La o lună după această tragedie, colectivul instituţiei deplânge moartea unui alt coleg, răpus de o boală nemiloasă. Duminică, în minivacanţa de Sfântă Mărie, a pierdut lupta cu viaţa, la 52 de ani, Marius Chiva, referent cultural, moderator de evenimente, redactor-şef al revistei „Restituiri Piteşti”.
Starea de sănătate a lui Marius Chiva s-a înrăutăţit în ultimele două-trei luni, povesteşte Carmen Salub, directoarea Centrului Cultural Piteşti. Colegul ei se simţea tot mai obosit, ameţea şi transpira intens, iar aceste simptome l-au determinat să-şi facă analize de sânge şi aşa a descoperit că suferă de leucemie. I s-au recomandat citostatice. Tratamentul l-a urmat la Piteşti. După prima şedinţă de citostatice, Marius a făcut temperatură şi a avut stări de vomă, după a doua i-au ieşit afte pe gât şi pe limbă, după a treia i-au apărut ulceraţii pe mână, iar a patra i-a fost fatală (i-a cedat inima).
Duminică, în ziua fatidică de 13 august, Marius a fost conştient, dar nu mai putea să se ridice în capul oaselor, nu mai putea vorbi… Cu ultimele sale puteri şi cu lacrimile şiroind pe obraz, bărbatul i-a strâns uşor degetele soţiei sale. Îngenuncheată lângă soţul muribund, Mariana îl implora: „Marius, rezistă!”. N-a rezistat. În jurul orei 15, Marius a făcut stop cardiac.
În ultimul an, Mariana şi-a pierdut ambii părinţii. Iar în preajma onomasticii, femeia îndoliată în floarea tinereţii îşi conduce la groapă şi bărbatul pe care l-a iubit foarte mult.
„Marius a fost un om de bază la Centrul Cultural Piteşti, având capacitatea să atragă persoane de calitate. Îmi aduc aminte că Marius a adus-o la noi pe scriitoarea Paula Romanescu”, a spus cu tristeţe Carmen Salub.
Coşciugul cu trupul neînsufleţit a fost depus la Capela Militară din Piteşti. Înmormântarea lui Marius Chiva va avea loc mâine, la ora 12, la Cimitirul „Sf. Gheorghe”.