Diabetul zaharat, afecțiunea lumii moderne, este în creștere numerică alarmantă la braț cu obezitatea și sindromul metabolic (așa-numitul „sindrom de bunăstare”). Este o boală metabolică ce cuprinde încet întregul organism, care, neluată în seamă, prin complicațiile adiacente, îngreunează și scurtează viața celor suferinzi.
Deși, de cele mai multe ori, afectarea pulmonară la pacienții cu diabet zaharat este silențioasă, în ultimele două decenii s-au adunat dovezi clare ale existenței sale în ambele forme etiologice, de tip I și de tip II.
Glicarea, impregnarea cu glucoză în condițiile creșterii ei patologice din diabetul zaharat, afectează inițial întregul sistem endotelial vascular, la nivelul vaselor arteriale de diverse dimensiuni pe secțiune.
Sistemul alveolo-capilar, structura de bază a buretelui (acinului) terminal pulmonar, la nivelul căruia se face transferul bidirecțional de oxigen și bioxid de carbon, este la rândul lui afectat de glicare. Procesul extins la nivelul structural pulmonar duce la diminuarea degradării colagenului, cu acumularea acestuia în interstițiul (parenchimul) pulmonar, scăderea complianței respiratorii ducând la disfuncția restrictivă a plămânilor.
Miopatia și neuropatia diabetică, secundare glicării, duc la scăderea forței musculaturii ce participă la respirație.
Obezitatea, frecvent asociată diabetului zaharat de tip II, modifică și ea mecanica respiratorie prin scăderea complianței cutiei toracice și creșterea rezistenței în căile respiratorii.
Grăsimea periviscerală intraabdominală limitează mișcările diafragmului (cupola musculară ce desparte toracele de abdomen), cu scăderea expansiunii pulmonare și anomalii secundare de ventilație – perfuzie. Obezitatea morbidă, exagerată, înregistrată la marii obezi ce cântăresc între 130-150 și chiar 200 de kilograme, duce la scăderea volumului rezidual pulmonar și a capacității pulmonare totale.
Apar și se extind arii de fibroză pulmonară de tip nodular – difuz, specifice diabetului zaharat. Afectarea musculaturii respiratorii, urmată de săderea volumelor respiratorii de aer, crește susceptibilitatea afectării pulmonare la diverse injurii: fumat, poluare și creșterea riscului de infecții la nivelul tractului respirator.
Neuropatia autonomă diabetică (disautonomia vegetativă – simpatică și parasimpatică) tipică diabetului zaharat complicat, după peste 6-8 ani de evoluție, poate influența peiorativ controlul central al respirației.
Existența modificărilor funcționale pulmonare la pacienții diabetici se asociază cu o creștere a morbidității (sindroamele obstructive bronșice, fibroza pulmonară, infecții repetate de tract respirator, sindromul de apnee în somn etc.).
În acest context, considerăm extrem de utilă monitorizarea atentă a tuturor pacienților diabetici, cu creșterea aderenței lor la terapie, inclusiv prin măsuri dietetice, constituite în profilaxia primară: renunțarea la fumat, vaccinarea, scăderea ponderală la obezi, menținerea unei diete strict supravegheate sub controlul repetat al glicemiei, inclusiv determinarea Hemoglobinei glicate (HbA1C) la indicația medicului curant.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
P.S. Ne plac oamenii pentru calitățile lor, dar îi iubim pentru defectele lor.
