Plagiatul a dobândit, în ultimele săptămâni, calitatea de agendă naţională pentru mass-media. Întrece, într-un fel, în importanţă celălalt subiect de vie dezbatere: corupţia.
De fapt, plagiatul este, dacă te iei după numărul celor incriminaţi, după poziţiile sociale ale plagiatorilor (dovediţi sau în curs de anchetă), un alt fel de corupţie: una intelectuală, cu consecinţe sociale la fel de nocive, chiar dacă la mijloc nu sunt, în primul rând, dolari sau euro, ci accederea pe poziţii nemeritate.
Politicieni, oameni de afaceri, cadre universitare, oameni din administraţie, profitând de laxitatea legilor sau de influenţele pe care le pot avea în mediul universitar (în partea coruptă a acestuia), şi-au „tras” titlul de doctor, din orgoliul de a-şi orna CV-ul şi de a accede mai uşor pe treptele societăţii, cu un minimum efort, materializând grosier o „vorbă” pe care aţi auzit-o adesea: „cărţile din cărţi se fac!”
O asociaţie care a urmărit dimensiunea plagiatului în mediul universitar a nominalizat recent mulţi rectori şi decani pe care-i acuză de plagiat. Multe dezbateri desfac firu-n patru în cazurile Ponta, Tobă, Kovesi – persoane aflate în funcţii dintre cele mai importante în stat. Cei acuzaţi se apără, desigur, fapt care a determinat mobilizarea Parlamentului, a structurilor etice şi profesionale ale mediului universitar şi chiar a justiţiei. Se aşteaptă adevărul.
Ca filolog, am luat act, din studenţie, de acuzele conform cărora cronicarii Grigore Ureche şi Miron Costin ar fi plagiat. De asemenea, am dezbătut, în seminare, procesul intentat lui Caragiale de C. Al. Ionescu (Caion), vizând „plagiatul” din „Năpasta”. Strălucitul avocat Barbu Ştefănescu Delavrancea (scriitorul) a demonstrat că totul este o făcătură, Kemeny Istvan neexistând… Au apărut două cărţi interesante, care, citite critic, îţi pot face o idee despre subiectul în discuţie: „Corsarii minţii. Istoria ilustrată a plagiatului la români” (I), de Al. Dobrescu (2007), şi „Plagiatul la români”, de Pavel Balmuş (Chişinău, 2004).
Nume ilustre, cu sau fără vină, pe drept sau pe nedrept, apar pe lista celor care au fost acuzaţi de plagiat: N. Milescu, Cantemir, Antim Ivireanul, Negruzzi, Donici, Coşbuc, Blaga, Caragiale, Nae Ionescu, Eugen Barbu, Ion Gheorghe, Titu Maiorescu, chiar şi Eminescu…
Deunăzi, un doctor în ştiinţe, o personalitate în domeniu, mă întreba: „Unde vom ajunge cu falsele doctorate, dovedite ca atare?” Este contrariat de ce vede în societate referitor la un capitol al vieţii sale căruia i-a afectat timp, muncă, responsabilitate. Omul este mâhnit de deteriorarea mediului ştiinţific, adânc decredibilizat de aceşti „corsari ai minţii”.
Domnia Sa a început cu aspirantura – 5 ani. A trebuit să dea 5 examene preliminare susţinerii tezei de doctorat, căreia i-a afectat 8 ani de cercetare. A fost 1 an şef de fermă, cu 1.500 ha în exploatare.
După 5 ani de facultate au urmat 8 ani de cercetare într-o unitate specializată şi 1 an de specializare în străinătate. În tot acest timp şi-a pregătit doctoratul. Lucrarea de doctorat (care a însumat 319 pagini, 29 de tabele, 30 de fotografii, 10 grafice) a presupus organizarea şi crearea bazei de cercetare, înfiinţarea de cultură horticolă cu 20 de variante; lucrări tehnologice şi de întreţinere conform variantelor (9 ani); înregistrări de date biometrice, morfologice, analize biochimice, de ordinul miilor – 7 ani; elaborarea a 25 de articole ştiinţifice, publicate în ţară şi în străinătate ş.a. „Am amânat chiar întemeierea unei familii, pentru că cercetarea îmi lua tot timpul”.
Respectivul doctor în ştiinţe a elaborat până în prezent 305 publicaţii, tratate, monografii, în ţară şi în străinătate, toate reprezentând un deosebit aport tehnic, ştiinţific şi administrativ în domeniul în care şi-a luat doctoratul. Titlul de doctor n-a fost un scop în sine, ci un mijloc de perfecţionare profesională, pe baza căreia a contribuit, la rându-i, la… perfecţionarea tehnologică a domeniului căruia i s-a dedicat.
Experienţa sa ştiinţifică, de viaţă, îi dă dreptul, aşadar, să se întrebe şi să ne întrebe pe toţi: „Unde vom ajunge cu falsele doctorate?” Primul răspuns: la o mare minciună, care va costa societatea!
Traian ULMEANU
