Nu ştiu de ce simt nevoia ca, în ajunul zilei de 8 Martie, să scriu nu neapărat despre emanciparea femeii, ci despre relaţia dintre părinţi şi copii. Poate şi pentru faptul că mama are rolul cel mai important când este vorba despre educaţia lor. Deşi noul val educaţional occidental vine să ne îndemne să nu mai acordăm atâta importanţă familiei, părinţilor, ci specialiştilor. Ei, specialiştii, sunt cei care ne învaţă cum să ne creştem copiii. Părinţii ăştia, familia asta să ne mai lase cu valorile lor demodate, că trăim alte vremuri, nu?!
Aşa o fi, nu zic nu, „trăim alte vremuri”, dar orice s-ar spune – sau mai degrabă nu se spune – cărui tânăr îi este indiferent dacă fata cu care se va căsători a avut înainte unul sau mai mulţi amanţi. Căci vedem bine că moravurile s-au liberalizat, ca să nu zic lăbărţat, că fetele tinere se oferă bărbaţilor cu mai multă îndrăzneală ca niciodată. Dar plăcerea de o noapte îşi are totuşi riscurile ei, dacă nu mai ţinem cont şi de dragoste, şi de capacitatea noastră de a trăi sentimental, şi de fundamente morale, ci doar de plăcerea de a face sex. Ne-a ajuns sub ochi rezultatul unui mod de a face educaţie sexuală undeva într-un stat american. California, de exemplu. Băieţii din grupul „Spur Posse” s-au luat la întrecere pentru a vedea cine reuşeşte să întreţină cele mai multe relaţii sexuale cu fetele locale (Corectitudinea politică, Ed. Rost, 2015, p.177). Cel care a performat (63 puncte) a fost arestat, fiind acuzat de molestarea unei fete de 10 ani. Nedumeriţi, membrii grupului s-au întrebat cu ce au greşit, de vreme ce ei au dat curs la ce au învăţat de la profesori la ora de educaţie sexuală. Cum declara unul dintre băieţi, nu ne-au învăţat nicio regulă morală, ci s-au limitat să ne împartă prezervative şi să ne vorbească despre prevenirea sarcinii. Lucru confirmat şi de profesori, cărora li s-a băgat pe gât teoria că tinerii nu au nevoie decât de „informaţii”. Altminteri, „copiii vor face cele mai bune alegeri pentru ei”. Că ei, nu-i aşa, nu caută nici să înţeleagă lumea, nici s-o schimbe, ci doar să-şi satisfacă propriile dorinţe şi fantezii, plăcerile. Şi le-au satisfăcut numai că, iată, a ieşit prost fiindcă le-a lipsit discernământul care se „educă” şi el în familie, în şcoală, în societate, unde se promovează un set de valori cărora, din păcate, le-am cam dat cu piciorul.
Virtuţi şi principii morale? „Delete”! La coş! Autoritatea familiei, a părinţilor, a tatălui şi a mamei? La coş cu ea! Autoritatea dascălului? La coş şi cu ea, că dascălul e bun doar să transmită „informaţii”, nu să facă şi educaţie când, de pildă, elevii dau buzna, în excursii, cum se întâmplă cel mai adesea, să consume alcool, să facă sex – uneori adevărate orgii sexuale! – stimulaţi de droguri şi de ideea că-i vorba doar despre „plăcerea de o noapte”, că sunt liberi să se manifeste în toată „personalitatea” lor. Unde vom ajunge procedând astfel? La desfiinţarea a tot ce a adunat bun, ca valori morale, atât familia, cât şi şcoala. La un regres moral şi cultural, la o emancipare a „părinţilor care au nevoie de părinţi” fiindcă s-au grăbit să dea naştere unor copii de care nu sunt capabili să aibă grijă. La eşecul cuplului şi al căsătoriei subminate de „relativismul valoric” care a aruncat şi societatea românească într-un vid moral. Trebuie să recunoaştem că şi noi, părinţii, dascălii, autorităţile, ne lăsăm prea repede intimidaţi de noul val de emancipare multiculturală, de forţele care destructurează, lezând astfel autoritatea, familia, senectutea.
Da, da, senectutea, nu vă miraţi, fiindcă bătrâneţea, dacă nu este şi ea discreditată, ar putea să aibă o influenţă mult mai fastă asupra tinereţii, bat-o s-o bată de tinereţe năvalnică!
În „Scrisoare deschisă către un tânăr”, Andre Maurois se întreba retoric de ce oare trebuie să existe căsătorie? Nu s-ar putea „concepe o societate fără cupluri, în care comuna ar creşte copiii şi-n care libertatea sexuală ar fi regula?” Şi tot A.M. răspunde tranşant: „Niciodată reprezentantul comunei sau al statului nu va avea tandreţea mamei sau fermitatea afectuoasă a tatălui. Căsătoria este singura legătură pe care timpul poate s-o strângă şi mai tare”.
De abia scriind aceste rânduri mi-este şi mie mai clar de ce, în ajunul zilei de 8 Martie, am simţit nevoia să prefir câteva gânduri despre copii şi tineri, despre mame şi taţi, despre căsătorie, despre educaţie şi răspunderi morale, fiindcă iată viaţa ne confruntă acum cu „criza bebeluşilor”, după ce ne-a ars la inimă cu sinistrul de la „Colectiv”. Ce urmează, dacă nu ne trezim?
Autor: Mihai Golescu
