De la sfârşitul săptămânii trecute, vârful Moldoveanu, cel mai înalt din ţară (2544 m), are o nouă plăcuţă de identificare, iar un drapel nou-nouţ va flutura mereu în bătaia vântului.
„Împreună cu colegii şi prietenii noştri argeşeni, militarii Batalionului 33 Vânători de Munte Posada din Curtea de Argeş, care au adus în ajutor colegi din Regimentul 523 ISR Cercetare Brăila şi membri ai echipei Invictus România, am reuşit să schimbăm aspectul vârfului Moldoveanu, prin montarea unei plăci de vârf din alamă. Pentru realizarea ei, prietenul nostru Mircea Bunica a muncit două zile, iar prin montarea unui catarg din inox furnizat de colegii militari a fost arborat drapelul naţional, care va flutura permanent de acum încolo pe creastă.
Mulţumim sponsorilor pentru materialele furnizate şi ne-am propus ca, la 200 România, noi, participanţii, să sponsorizăm din pensii toate cele necesare pentru vârf!”, au postat pe pagina de facebook salvamontiştii argeşeni.