Piteştiul este al şaptelea oraş din România care a introdus plata cu ajutorul cardurilor contactless în mijloacele de transport public, în baza unei soluţii implementate de o bancă şi de un operator de telefonie. Toate costurile sunt acoperite de cele două entităţi private, iar călătorii vor achita doar preţul unui bilet – 2 lei, fără vreun comision.
86 de maşini
Manuel Rotaru, directorul Publitrans, a spus că până la 1 iunie toate cele 86 de autobuze care intră pe trasee vor dispune de echipamentul necesar plăţii cu cardul. Autobuzele care sunt dotate cu sistemul respectiv vor avea în dreptul uşilor o siglă cu denumirea celor doi emitenţi de carduri acceptaţi – Mastercard şi Visa, plus semnul de contactless. În fiecare maşină vor fi două cititoare de carduri. Astfel, orice posesor de card bancar cu facilitate contactless, indiferent de banca emitentă din România sau din strainătate, va putea, să-şi achite imediat călătoria în Piteşti, prin simpla apropiere a cardului de aparatele disponibile în mijloacele de transport, în mediu deplin securizat.
Sistemul este extrem de simplu: călătorii trebuie să apropie cardul bancar contactless de validatoarele din autobuze, după care vor primi imediat înştiinţarea de realizare a tranzacţiei. Dacă tranzacaţia este acceptată, ecranul este verde; dacă nu, devine roşu. Validatorul va elibera apoi o dovadă de plată, pe care utilizatorul trebuie să o păstreze până la coborârea din mijlocul de transport. Călătoria achitată contactless în autobuz nu este comisionată şi are acelaşi tarif ca şi cel perceput prin alte metode de plată deja existente, respectiv 2 lei.
45 de minute
Manuel Rotaru a făcut alte câteva precizări importante: valabilitatea unui tichet astfel emis este de 45 de minute, atât cât durează cea mai lungă cursă pe traseul Bascov – Arpechim. Biletul este valabil numai în mijlocul de transport în care a fost emis şi dispune de un cod special care, dacă este scanat cu telefonul mobil, generează pe loc o hartă cu traseele Publitrans pentru planificarea călătoriei. Sistemul funcţionează în paralel cu compostoarele vechi, deoarece sunt persoane care nu au carduri contactless sau care preferă metodele „clasice” de plată.
Proiecte
Pe de altă parte, primarul Cornel Ionică a ţinut să sublinieze că, deşi se fac şi se vor face eforturi pentru modernizarea transportului în comun, tarifele vor fi păstrate la acelaşi nivel ca până acum. În plus, primăria susţine Publitrans în acest an cu o subvenţie de peste 27 milioane lei. „Vor urma şi alte proiecte cu bani europeni pentru care am depus cererile de finanţare. Vorbim despre achiziţionare a 40 de autobuze electrice şi a 20 de autobuze hibride, de modernizarea tuturor staţiilor de autobuz din municipiu, despre semafoare inteligente şi numărătoarea autobuzelor în intersecţii, monitorizare video, sistem de e-ticketing. Mi-aş dori ca tot mai mulţi cetăţeni să circule cu autobuzul, dar în prezent acest lucru nu se prea întâmplă, iar din această cauză oraşul riscă să se blocheze, căci numărul autoturismelor este din ce în ce mai mare”, a spus primarul.
Un Comentariu
Anonim
Pentru ca si autobuzele stau in trafic cu restul masinilor. Cand vedem benzi dedicate pentru transportul in comun?