* În oraş vor începe ample lucrări de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare
* Din primăvară, maşinile parcate aiurea vor fi ridicate
* Taxele ar putea fi majorate
Primarul Cornel Ionică a făcut ieri un fel de bilanţ al activităţii din acest an şi a adus în atenţie proiectele avute în vedere în perioada următoare. Edilul-şef a răspuns şi unor critici potrivit cărora prin proiectul de reabilitare a unor reţele de apă şi canalizare ar urma să fie afectate străzi care abia au fost asfaltate. „Nu e adevărat. Nu vor fi afectate străzile reabilitate recent. În plus, când ne mai întâlnim noi cu 43 milioane euro de la Uniunea Europeană, cât valorează acest proiect?”, a spus Ionică.
Apă şi canal – 50 de ani
Cornel Ionică a arătat că, în ultima perioadă, au fost reabilitate numeroase străzi, unele mai mari, altele mai mici. Milioane de lei de la bugetul local au fost alocate pentru modernizarea unor artere pe care nu s-a mai intervenit de zeci de ani: Calea Câmpulung, Războieni, Vasile Pârvan, Exerciţiu şi bulevardul Libertăţii (ca să dăm numai câteva exemple). În momentul de faţă este în stadiul de avizare documentaţia pentru un proiect important derulat de SC Apă Canal 2000 SA: 43 milioane euro pentru reabilitarea şi extinderea unor reţele de apă şi canalizare din oraş. Evident, a spus primarul, va fi un disconfort, dar 50 de ani de acum înainte nu vor mai fi probleme cu reţelele de apă şi canal şi vor fi eliminate problemele legate de inundaţii când plouă abundent. „Proiectul acesta vine ca o continuare a celui derulat în perioada 2009 – 2011, care a însemnat 68 milioane euro pentru Piteşti; strada Exerciţiu, de exemplu, nu va fi spartă. Este doar vorba despre un racord într-un singur punct, nimic mai mult. Sunt, totuşi, pierderi pe reţeaua de apă de 48%, iar aceste lucrări ne vor ajuta să le reducem şi asta se va resimţi în buzunarele tuturor”, a spus primarul.
Bani europeni
„Am avut până acum 17 proiecte cu fonduri europene şi pe toate le-am dus la bun sfârşit, aşa va fi şi acum”, a continuat Ionică. Când ne mai întâlnim noi cu 43 milioane euro de la UE pentru apă şi canal, la care se mai adaugă alte 38 milioane euro pentru planul de mobilitate urbană? Nu putem susţine de la buget asemenea investiţii, cum ar fi achiziţionarea de autobuze ecologice, modernizarea staţiilor de autobuz… Am fost şi sunt mereu la Bucureşti pentru a cere bani. Ţi se spune că «da», pleci încântat, dar nu se întâmplă nimic. Nu mă las, fac tot posibilul pentru a obţine şi alţi bani de la stat”, a adăugat edilul.
Monitorizare
Un proiect la care Primăria ţine foarte mult vizează monitorizarea video a zonelor sensibile din oraş. Vor fi achiziţionate în perioada următoare aproape 50 de camere video pentru supravegherea platformelor de gunoi unde se aruncă necontrolat şi ilegal deşeuri (inclusiv din alte localităţi). În plus, vor fi cumpărate cu bani europeni, în cadrul proiectului de mobilitate urbană, 130 de camere video pentru diverse artere rutiere din oraş şi pentru zonele aglomerate. „Suntem, de asemenea, preocupaţi de trafic. Facem locuri de parcare cât mai multe, avem însă soluţii puţine din lipsă de teren şi din cauza configuraţiei oraşului. Vom amenaja cât mai multe sensuri unice şi vom monta noi treceri de pietoni supraînălţate, în acest fel reducând pericolul de accidente. Vom continua să montăm, acolo unde e cazul, şi semafoare cu buton”, a declarat Cornel Ionică. Primarul a mai spus că este aproape gata centrul de copii şi juniori al echipei FC Argeş, iar la anul va deveni funcţional minihotelul Primăriei din curtea Inspectoratului Şcolar al judeţului.
Parc industrial
Pe de altă parte, Primăria a fost criticată că nu e preocupată de amenajarea unui parc industrial. Edilul a arătat că municipalitatea a prins în buget investiţia (multianuală), dar terenul vizat – de sub fostul CET pe cărbune de lângă Arpechim – este în litigiu (deci în instanţă) cu Primăria din Bradu care a făcut puneri în posesie considerate ilegale. Mâine va fi făcută o expertiză la faţa locului. Primarul a declarat că parcul industrial va fi realizat în cele din urmă, doar că se aşteaptă decizia instanţei. Mai mult, a fost identificat şi terenul de sub CET Găvana care este oprit şi care se pretează la aşa ceva.
Maşinile, săltate
O veste importantă dată ieri se referă la finalizarea procedurilor de achiziţie a unei maşini pentru ridicat vehicule parcate neregulamentar şi a unui autovehicul pentru capturat şi transportat maidanezi. Din primăvară ar urma să funcţioneze sistemul de ridicare a maşinilor, în structura Administraţiei Domeniului Public. Vehiculele ridicate vor fi depozitate la Târgul Săptămânal, pe un teren care va fi amenajat corespunzător, iar acestea vor fi ţinute acolo până la plata taxelor de recuperare care urmează să fie stabilite. În ceea ce priveşte ecarisajul, acesta va funcţiona în cadrul Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului. Alte investiţii aflate în pregătire sunt cele de modernizare a pieţelor Trivale (pentru care urmează să fie semnat contractul) şi Găvana (SC Apartamentul va începe lucrările în două săptămâni; timp de execuţie opt luni; valoarea investiţiei – 5,1 milioane lei).
Taxe şi subvenţii
Ionică a mai spus că este posibil ca în perioada următoare să fie majorate taxele şi impozitele locale, dar până la 10%. „De 11 ani nu am mai crescut taxele în Piteşti, dar costurile cu investiţiile au crescut continuu. Luăm în calcul o majorare, vom vedea în perioada următoare ce va fi. Pe de altă parte, sunt discuţii la nivel central privind eliminarea subvenţiilor pentru încălzire. Este o problemă, pentru că noi subvenţionăm cam 58% din preţul gigacaloriei, iar noile costuri ar fi mai mari pentru cetăţeni. Noi dăm 34 milioane lei subvenţie pe an la Termo Calor. Să sperăm că se vor găsi soluţii la nivel naţional, pentru că sunt categorii vulnerabile care au nevoie de sprijin”, a spus Ionică. SC Termo Calor Confort are 21.939 de apartamente şi 326 de firme şi instituţii branşate, dar are de recuperat 5 milioane lei de la clienţi şi a deschis 3.120 de procese pentru recuperarea restanţelor prin executare silită.
Deszăpezire
La iarnă, Primăria va face activitatea de deszăpezire pe cont propriu (nu va apela la firme). Dispune de 13 autobasculante cu lamă, 10 tractoare, camioane şi alte utilaje necesare la care se adaugă o forţă de lucru de 500 de oameni. Stocurile de combustibili şi de materiale sunt aprovizionate (418 tone de materiale antiderapant, sare – 268 tone, nisip – 500 tone, pietriş – 500 tone şi clorură calciu – 22,5 tone).
Sărbători
Se fac pregătiri şi pentru sărbătorile de iarnă. Prima ocazie – Ziua Naţională, 1 Decembrie. Cu această ocazie va fi pornit iluminatul public ornamental, iar trupa Carla’s Dreams, una dintre cele mai în vogă ale momentului, va susţine un concert. Spectacolul ar urma să coste în jur de 15.000 euro.
Va face Ionică aceeaşi greşeală?
Conferinţa de presă de ieri a fost organizată după o lungă pauză, iar prin „târg” umblă vorba că nişte gazetari ar dori să influenţeze Primăria să facă o licitaţie pentru selectarea publicaţiilor cu care să lucreze, după modelul Consiliului Judeţean. Preşedintele Dan Manu s-a lăsat influenţat şi au fost destule ciritici cu privire la modul în care s-a făcut licitaţia. Cornel Ionică a spus ieri că nimeni nu îl poate influenţa şi că dacă va fi să ia o decizie aceasta va fi anunţată şi dezbătută din timp.