Primăria va organiza concursul de fotografie „Imagini reprezentative din Piteşti”, în vederea încurajării artei fotografice şi din dorinţa realizării unei radiografii în imagini a vieţii municipiului nostru. Scopul final este realizarea unui album fotografic, care să cuprindă cele mai sugestive aspecte ale Piteştiului, aşa cum au realizat şi alte municipii din ţară. Concursul se adresează fotografilor profesionişti şi amatori, având ca temă locuri reprezentative din Piteşti. Valoarea totală a premiilor este de 3.000 lei, din care 1.200 lei premiul I, 800 lei premiul al II-lea şi 400 lei premiul al III-lea. Informaţia a fost anunţată ieri de primarul Cornel Ionică la săptămânala întâlnire cu presa locală.
Înscrierea participanţilor va avea loc în perioada 10 noiembrie – 12 decembrie, iar jurizarea şi anunţarea câştigătorilor – pe 14 decembrie.
Potrivit organizatorilor, vernisajul expoziţiei cu cele mai frumoase fotografii va avea loc la 15 decembrie în holul Primăriei. Fiecare concurent poate participa cu un număr de maximum cinci fotografii în format digital. Imaginile trebuie să se încadreze în tema concursului, acestea fiind apreciate în funcţie de următoarele criterii: creativitate, estetică şi originalitate. În acest sens fiecare participant va depune un dosar, care va cuprinde formularul de înscriere şi fotografiile în format digital la sediul Centrului de informare pentru cetăţeni din cadrul Primăriei sau pe e-mail la adresa concurs@primariapitesti.ro.
Val. NICOLAU