- A fost un important centru meşteşugăresc, comercial, viticol, pomicol şi administrativ al Ţării Româneşti
Centrul oraşului de altădată
Cartea de buzunar „Piteşti. Tradiţie şi contemporaneitate”, apărută în etapa mai 1986 – mai 1988, sub semnătura cunoscuţilor autori Petre Popa, Paul Dicu şi Silvestru Voinescu, reprezintă o bogată sursă de informaţii privind istoria Piteştiului. În ceea ce urmează cităm din acest volum câteva pasaje semnificative.
20 mai 1388
Localitatea medievală Piteşti a fost înscrisă într-un document oficial emis, la 20 mai 1388, de Mircea cel Bătrân, mare domn al Ţării Româneşti între 23 septembrie 1386 – 31 ianuarie 1418. Izvoare arheologice şi numismatice susţin ideea că vechimea Piteştilor, ca aşezare medievală timpurie, este cu mult mai mare decât precizează documentele domneşti scrise, cunoscute până acum. Prin urmare, se poate afirma că, în etapa formării cnezatelor şi a voievodatelor dintre Carpaţii Meridionali şi Dunăre, aşadar, cu mulţi ani înainte de constituirea statului feudal independent Ţara Românească (1330), la confluenţa dintre Argeş şi Râul Doamnei se afla, consolidată, localitatea medievală Piteşti.
Un „minunat foişor”
Până la începutul secolului al XVIII-lea, oraşul Piteşti a fost folosit, deseori, ca reşedinţă domnească temporară. Aici au elaborat şi au semnat diferite acte şi scrisori domnii Basarab cel Tânăr-Ţepeluş (1477-1482), Mihnea cel Rău (1508-1510), Vlad cel Tânăr (1510-1512), în al cărui text, din 1 aprilie 1510, se arată că „s-a scris în oraşul Piteşti”. Voievodul cărturar Neagoe Basarab (1512-1521), care a locuit, deseori, la Piteşti, construieşte în localitate noi curţi, având un „minunat foişor”, aici fiind semnate, totodată, numeroase documente oficiale, unele dintre acestea redactate în limba latină. De asemenea, în Piteşti, au semnat hrisoave şi scrisori domnii Radu de la Afumaţi (1522-1529), Vlad Înecatul (1530-1532), Vlad Vintilă de la Slatina (1532-1535), Pătraşcu cel Bun (1554-1557), Simion Movilă (1600-1602), Matei Basarab (1632-1654). Mulţi domni şi mari dregători ai Ţării Româneşti stăpâneau, la Piteşti, sau în comunele suburbane, terenuri, case, vii, mori. De remarcat faptul că Mihai Viteazul (1593-1601), Constantin Şerban (1654-1658), Constantin Brâncoveanu (1688-1714) au avut legături speciale cu oraşul Piteşti sau cu localităţile învecinate, desfăşurând, în această zonă, importante acţiuni politice, economice, militare, culturale, religioase.
Bresle grupate pe cartiere şi străzi
Principalele ocupaţii ale locuitorilor oraşului pe parcursul secolelor XIV -XVIII au fost meşteşugurile, comerţul şi agricultura. Pe teritoriul oraşului au funcţionat numeroase mori de apă, construite, mai ales, pe malul drept al râului Argeş. Documentele timpului menţionează, la Piteşti, renumiţi meşteşugari, brutari, tăbăcari, cojocari, cizmari, croitori, plăpumari, boiangii, fierari, bijutieri, zugravi, zidari, cărămidari, dulgheri, care, datorită priceperii lor, calităţii produselor sau serviciilor prestate, erau bine cunoscuţi şi apreciaţi. În Piteşti s-au organizat, încă din secolul al XVII-lea, mai multe bresle, unele foarte puternice, grupate pe cartiere şi străzi.
Aici se încrucişau căi comerciale
Oraşul Piteşti a fost, în Evul Mediu, unul dintre cele mai active centre de schimb ale Ţării Româneşti, polarizând şi mijlocind tranzacţionarea produselor între deal, câmpie şi munte, cu oraşele şi satele din Argeş sau cu cele din judeţele învecinate. Aici se încrucişau importante căi comerciale, dintre care amintim: Drumul mare al Piteştilor, cunoscut şi folosit din vechime, între Piteşti şi Bucureşti, cu importante ramificaţii spre Câmpulung, Turnu Măgurele, Zimnicea, Târgovişte, Craiova şi spre alte zone; Drumul Giurgiului, menţionat în documente începând cu 27 septembrie 1461, pe timpul domniei lui Vlad Ţepeş; Drumul Sibiului, făcând legătura între Piteşti, Curtea de Argeş, Câineni, consemnat într-un act din 1473, emis de Matei Corvin; Drumul Topanei, între Piteşti, Topana şi Drăgăşani, trecut în documente începând din 1499.
Strada Şerban-Vodă, odinioară
Negustorii din Piteşti, unii fiind inclusiv renumiţi meşteşugari, au întreţinut ample şi intense legături comerciale cu diferite oraşe şi târguri din Ţara Românească, Moldova, Transilvania, din Peninsula Balcanică, precum şi din centrul şi vestul Europei. La rândul lor, negustorii din Compania grecească de la Braşov posedau mai multe prăvălii în Piteşti, iar Casele de comerţ Paciurea şi Pop din Sibiu derulau ample afaceri cu negustorii locali.
Târguri periodice
În Piteşti s-au organizat, de timpuriu, renumite târguri periodice, care au contribuit la dinamizarea activităţii economice. Încă din veacul al XVII-lea, pe timpul domnului Matei Basarab, funcţiona, aici, târgul săptămânal. Multă vreme, acesta s-a aflat pe moşia Stănceşti (astăzi, cartierul Trivale), fiind numit Târgu din Deal. Ulterior, spre finele secolului al XIX-lea, a fost mutat în partea estică a oraşului, luând numele de Târgu din Vale. Se ţineau, de asemenea, târguri prelungite pe mai multe zile, la anumite date anuale, în special cu prilejul unor sărbători tradiţionale. Amintim că, în Dealurile Piteştilor, la Ştefăneşti, se organiza, numai toamna, pe timpul culesului viilor, Târgu de sub Deal, sau Târgu din Deal. O permanentă activitate comercială s-a desfăşurat prin numeroasele hanuri, prăvălii, depozite, pieţe zilnice.
Totodată, la Piteşti a funcţionat un important punct de vamă internă, care aducea venituri mari domniei şi administraţiei locale.
„Unde sunt vinuri dulci”
Dintre ocupaţiile agricole, viticultura a constituit, multă vreme, o ramură de bază a economiei oraşului. Domnul Matei Basarab, mare proprietar de vii la Piteşti, a reglementat dările ce trebuiau să fie plătite de podgorenii din Dealurile Piteştilor, printr-un document epigrafic descoperit la Ştefăneşti, iar domnul Constantin Brâncoveanu, care poseda întinse suprafeţe cu vii tot în această zonă, a introdus vadra de Piteşti, ca unitate de măsura obligatorie.
Vinurile de Piteşti, dulci şi tari, cu gust plăcut şi buchet specific, erau deosebit de apreciate în ţară şi peste hotare. Viile de la Piteşti au fost notate în Harta Ţării Româneşti, tipărită de stolnicul Constantin Cantacuzino la Padova (1700). De asemenea, marele cronicar moldovean Miron Costin aminteşte, în opera sa, despre oraşul Piteşti „unde sunt vinuri dulci”. Colinele arealului au favorizat, de asemenea, practicarea pomiculturii, fiind obţinute importante venituri din vânzarea şi prelucrarea fructelor. Renumită a devenit ţuica de Piteşti, rămasă celebră până în zilele noastre. Pe baza jurisdicţiei medievale, aşezarea Piteşti a fost oraş domnesc, cu autonomie limitată, bucurându-se, constant, de anumite drepturi şi privilegii. Unii voievozi au subliniat acest statut juridic şi prin cunoscuta expresie „Piteşti, oraş al domniei mele” (Leon Tomşa, Matei Basarab).
„12 pârgari, în frunte cu un judeţ”
Ca şi în celelalte aşezări urbane, exista un organ propriu de conducere, numit sfat, format din „12 pârgari, în frunte cu un judeţ”. Se cunoaşte existenţa unui astfel de consiliu dintr-un document datat 21 august 1582. Aleşi de obştea orăşenilor, judeţul şi pârgarii aveau multiple atribuţii politice, administrative, economice, juridice, culturale. Oraşul Piteşti a fost, după Curtea de Argeş, sediul căpitănatului judeţului Argeş, iar în timpul regimului fanariot a devenit reşedinţa celor doi ispravnici ai Cancelariei. Ca urmare, aici au staţionat, strategic, diferite structuri militare autohtone. Aşadar, oraşul Piteşti a fost, în Evul Mediu, unul dintre principalele centre meşteşugăreşti, comerciale, viticole, pomicole şi administrative ale Ţării Româneşti.
Selectate de Mirela NEAGOE
