Pitești: S-a pus contra polițiștilor, iar acum are dosar penal
În nopatea de 10 spre 11 iunie, poliţiştii de ordine publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti au depistat, pe strada Războieni, un bărbat de 27 de ani, din Hârsești, care conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, iar după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Ulterior, în ziua de 11 iunie, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.