Pitești. Prima călătorie cu autobuzul electric, primele impresii.
La prezentarea primului autobuz electric dedicat transportului public în municipiul Pitești, organizatorii, alături de autorități locale și jurnaliști au fost invitați la o scurtă călătorie cu modelul Urbino 12 Electric, produs de Solaris.
Este un mijloc de transport bine compartimentat și optimizat inclusiv pentru accesul ușor al persoanelor cu dizabilități.
Ca orice model electric, este silențios și nu produce trepidații.
Finisajele interiore, îmbrăcămintea scaunelor, podeaua, mânerele ș.a.m.d., par, la prima vedere, durabile.
Desigur, odată ce va intra în exploatare, mai mulți factori externi pot influența durata de viață a acestor elemente.
Cât despre șoferi, directorul Publitrans, Manuel Rotaru, și-a exprimat convingerea că nu vor fi probleme de acomodare și că trebuie doar să învețe să conducă economic.
„Avem cea mai verde flotă din țară la ora actuală. Structura parcului va fi de 70 de autobuze cu motor convențional, 40 electrice, 20 hibrid. Mai există un proiect depus pe PNRR pentru achiziționare a încă 10 autobuze electrice. În premieră, e singurul parc din România care este adaptat în totalitate persoanelor cu dizabilități„, a declarat Manuel Rotaru.
„Totodată, în cadrul acestui proiect, Municipiul Pitești a achiziționat 40 de autobuze electrice de 12 m, 40 stații de încărcare lente și 11 stații încărcare rapide. Autobuzele electrice vor circula pe rutele 2B, 3B, 7, 7B, 13 şi 13B.
În perioada imediat următoare, va fi demarat procesul de instruire a specialiștilor utilizatori din cadrul PUBLITRANS 2000 S.A. pentru activități de revizii, reparații, inspecții, lucrări caroserie, precum și cel de instruire a conducătorilor auto”, a transmis Primăria Pitești într-un comunicat.
3 Comentarii
Anonim
Pe rutele 19, 2, 8, 5B nu prevede autobuze electrice?
Anonim
Nu🤣🤣🤣
Anonim
Vrem si noi pe 5 b!!!