Cartea „Piteşti. Portrete postume pentru prieteni”, autor prof. univ. dr. Petre Popa, a primit ieri bun de tipar la Editura „Paralela 45” şi va fi prezentată la Centrul Cultural Piteşti la 5 noiembrie, la ora 16. Volumul cuprinde o serie de portrete postume pentru prieteni. Reintegrează actualităţii 30 de personalităţi, gest complementar marcării semicentenarului transformării urbei noastre tradiţionale (20 mai 1388) în municipiu (1968-2018), localitate modelată, astăzi, european. „Volumul de faţă este, într-o oarecare măsură, continuarea istoriei scrise, împreună cu prietenii Paul Dicu şi Silvestru Voinescu, acum 30 de ani, prieteni trecuţi în lumea umbrelor şi evocaţi, amândoi, în paginile ce urmează. Dacă, în cartea tipărită de Editura Academiei Române (1988), baza au constituit-o evenimentele, anii, descoperirile arheologice, ei bine, acum a venit rândul oamenilor! Săpăturile au continuat, aşadar, însă nu în piatra timpului, ci în biografiile, în devenirea celor ce au dezvoltat şi repoziţionat Piteştiul şi Argeşul de astăzi. Profesori universitari, academicieni, scriitori, istorici, dar şi arhitecţi, primari, actori sau preoţi, cu toţii, cei ilustraţi în paginile următoare, au contribuit, semnificativ, în ultimele cinci decenii (1968-2018), la evoluţia noastră” – spune autorul.
„Piteşti. Portrete postume pentru prieteni”. * O nouă carte semnată de prof. univ. dr. Petre Popa
Advertisement
Advertisement