Pitești. Peste 10.000 de lei într-un rucsac uitat în taxi. Cum a fost recuperat
În data de 10 octombrie, în jurul orei 19:15, un echipaj al Poliției Locale, din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, aflat în patrulare pe strada Exercițiu, a fost sesizată de către o persoană cu dublă cetățenie româno-canadiană că, în urmă cu puține minute, a uitat într-un taxi un rucsac ce conținea 8.800 de lei și peste 500 de euro. Cetățeanul nu cunoștea numărul respectivului autoturism.
În urma verificărilor din teren, în aproximativ 10 minute, polițiștii locali au depistat autoturismul în stația de taxiuri de la Casa Cărții, fiind găsit și rucsacul cu toate bunurile intacte. Ulterior, acestea au fost predate proprietarului.