Clément Bouchage are 20 de ani şi vine din Albertville, un oraş din Franţa, în regiunea Ron-Alpi, unde au avut loc Jocurile Olimpice de iarnă din 1992. În toamna acestui an, el a venit în Piteşti pentru a studia Kinetoterapie la Universitatea din Piteşti. Este o persoană activă, prietenoasă şi adoră să călătorească. După şapte luni în care a stat printre noi, a învăţat limba română şi se descurcă de minune la facultate. Despre venirea în România şi cum se simte printre piteşteni, Clément ne spune mai multe în următorul interviu.
„Am vrut să călătoresc”
– Cum ai decis să vii în România şi de ce ai ales oraşul Piteşti?
– În primul rând, pentru că am vrut să călătoresc. Facultatea la care am studiat în Franţa are un acord Erasmus cu Universitatea din Piteşti. M-am gândit că tocmai partea aceasta din sud-estul Europei nu am vizitat-o. Am ales Piteştiul, pentru că aici am putut studia Kinetoterapia, specializare ce are legătură cu faptul că am studiat sportul atunci când eram acasă. Aici am vrut să învăţ şi alte lucruri, dar să fie cât de cât similar.
– Ce ţi-a plăcut cel mai mult în România?
– Mi-a plăcut să vizitez munţii, pentru că eu locuiesc în munţi, am fost de multe ori la Braşov. Am călătorit prin multe locuri, în fiecare weekend aleg să merg undeva, mi-a plăcut să văd şi Barajul Vidraru şi Curtea de Argeş. Îmi place şi mâncarea de aici, în special supele sunt foarte gustoase.
– Cum ai reuşit să înveţi limba română atât de repede?
– Cred că am învăţat-o pentru că face parte şi ea din limba latină, unele cuvinte seamănă. De asemenea, am făcut eforturi, am citit cărţi foarte simple, am ascultat muzică, am interacţionat cu multe persoane şi aşa am reuşit să prind limba română. Pot să spun că înţeleg tot ce aud, mai greu este să mă exprim uneori sau să fac exerciţii de gramatică şi să fie în totalitate corecte.
– Ţi-ai schimbat stilul de viaţă de când ai plecat de acasă?
– Da şi nu, pentru că şi acasă călătoream foarte mult, nu prea stăteam doar lângă familie mai mult de două luni. Acum gătesc mai mult, încerc să ies din casă mai des, te schimbi pentru că întâlneşti alţi oameni.
„O experienţă interesantă”
– Apropo de omeni, cum ţi se par cei de aici?
– Oamenii sunt drăguţi cu mine, este o experienţă interesantă pentru mine. Aici cunosc diferite naţionalităţi, pentru că locuiesc la cămin. Am întâlnit toate tipurile de oameni şi îmi place să leg prietenii. La facultate este la fel, profesorii mă ajută mereu, înţeleg situaţia mea, aşa am putut să mă descurc. Poate sunt un pic mai retraşi unii, dar dacă vorbeşti cu ei şi încerci să interacţionezi, atunci ei îţi răspund aşa cum se cuvine.
– Eşti pasionat de sport, ce sporturi faci mai exact?
– În special sporturile montane, schiez, escaladez munţii. În munte se întâmpla să mă plimb şi toată ziua, iar noaptea să stau în cort, să dorm aşa. Am repetat aceste experienţe şi în România atunci când am avut ocazia şi au fost experienţe minunate. De asemenea, alerg, admir tot ceea ce ţine de sport şi a te mişca.
– La sfârşitul acestui semestru vei pleca din Piteşti, te-ai gândit să te întorci vreodată?
– Da, poate o să mă întorc, dar cu siguranţă o să ţin legătura cu toată lumea pe care am cunoscut-o aici, cu prietenii pe care-i am în Piteşti.