Pitești. Nu bănuiești ce se face! Zone cu restricții, taxe pe mașini.
Guvernul pregătește cadrul în care va stabili în mari orașe „zone cu nivel scăzut de emisie”, prin restricții și/sau taxare pentru accesul autovehiculelor, în baza unui proiect de lege adoptat în urmă cu un an.
În primăvara anului trecut, Profit.ro a anunțat că a fost decis că, în vederea limitării emisiilor provenite din transportul rutier şi a îmbunătăţirii calităţii aerului şi sănătăţii populaţiei, în termen de cel mult 2 ani, Bucureștiul și alte 12 mari aglomerări urbane din țară, precum Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Ploiești și Timișoara, vor fi stabilite zone cu nivel scăzut de emisie, în cadrul căreia vor fi instituite restricții și/sau taxare pentru accesul autovehiculelor. Totodată, până în 2040, jumătate din vehiculele folosite la transportul public în muncipiile reședință de județ vor trebui să aibă emisii zero, iar, până la 1 noiembrie 2026, municipiile menționate trebuie să amenajeze benzi dedicate transportului în comun.
Astfel, în vederea limitării emisiilor provenite din transportul rutier şi a îmbunătăţirii calităţii aerului şi sănătăţii populaţiei vor fi stabilite zone cu nivel scăzut de emisie (ZNSE). ”Prin ZNSE se înțelege zona delimitată de către autoritatea publică locală în cadrul căreia se instituie restricții și/sau taxare pentru accesul autovehiculelor în vederea îmbunătățirii calității aerului”, prevede proiectul adoptat.
Stabilirea şi aprobarea zonelor cu nivel scăzut de emisie (ZNSE) se vor realiza pentru aglomerările prevăzute în anexa nr.2 din Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător în termen de maximum 2 ani. Conform anexei menționate, aceste aglomerări sunt municipiile: Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Ploiești, Timișoara. Pentru orice alte zone şi aglomerări, aşa cum sunt acestea definite în Legea nr.104/2011, zonele cu nivel scăzut de emisie vor fi delimitate în termen de maximum 2 ani de la încadrarea în regimul I de gestionare a calităţii aerului înconjurător. Totodată, pentru orice alte unităţi administrativ teritoriale, autorităţile administraţiei publice locale pot să stabilească astfel de zone.
Totodată, municipiile reședință de județ au obligația să instituie, până la data de 1 noiembrie 2026, benzi dedicate transportului în comun, în baza prevederilor planului de mobilitate urbană durabilă pentru liniile de transport public cu o viteză medie de deplasare mai mică de 15 km/h. Tot începând cu 1 noiembrie 2026, existența unui Plan de mobilitate urbană durabilă (PMUD) va obligatorie pentru toate municipiile, iar deținerea unui astfel de plan va fi condiție prealabilă pentru investițiile aferente mobilității urbane finanțate din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri europene.
Detalii AICI.