Piteşti. Începe un nou festival.
Festivalul internațional de literatură „LITERATURA ÎN STRADĂ” (FILSTREET) debutează în data de 8 iunie a.c., şi se va derula până la data de 11 iunie a.c.
Festivalul își propune să valorifice tradiția istorică literară și culturală a municipiului Pitești, a județului Argeș, unde, de-a lungul a peste 250 de ani, s-au născut sau au trăit scriitori de primă mărime ai literaturii române, precum: Dinicu Golescu, Alexandru Davila, Liviu Rebreanu, George Topârceanu, Ion Minulescu, Urmuz, Alexandru Kirițescu, Ion Pillat, Ion Barbu, Vladimir Streinu, Tudor Mușatescu, Miron Cordun, Gheorghe Tomozei, Cezar Baltag, Florin Mugur, Cezar Ivănescu, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Adameșteanu, Dan Horia Mazilu, Dorin Tudoran, Daniel Turcea.
FILSTREET se adresează unui public larg de cititori, juniori și seniori, dorindu-se un reper unic în literatura română de azi și în viața culturală a municipiului Pitești, și va cuprinde recitaluri de texte literare în stradă și la licee din municipiul Pitești, dar și expoziții de carte rară și de carte contemporană.
Printre invitați se află publiciști valoroși din Grecia, Canada și Mexic:
- Dimitris Kanellopoulos – Grecia. Este poet, prozator, editor, traducător din literatura română, are studii de filosofie-istorie la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, în anii 1980. Locuiește la Atena. A publicat în limba greacă „Antologia poeziei românești” și are în pregătire, în limba greacă, „Antologia poeziei românești din secolul XX”;
- John P. Portelli – Malta. Este poet, prozator, profesor universitar la Universitatea din Toronto (Canada);
- German A. de la REZA – Mexic. Este poet, prozator, eseist, istoric, economist, traducător din literatura română, profesor universitar la Universidad Autónoma Metropolitana din Ciudad de Mexico, a studiat filosofie și istorie la București, în anii 1980. Locuiește în Ciudad de Mexico. A publicat o antologie a poeziei românești în spaniolă. Pregătește o a doua antologie pentru America Latină.
Programul celor trei zile de festival va fi următorul:
- Joi, 8 iunie:
- 10:00 – 13:00, Centrul Cultural Pitești:
- Masă rotundă „Literatura română postmodernă, perspective. Postmodernismul în alte literaturi” – moderator: criticul literar Ion Bogdan Lefter;
- Lansarea volumului bilingv de poezie „POEME ALESE / POEMAS SELECTOS.” de Germàn A. de la Reza. Participă: German de la Reza, jurnalistul cultural Mihaela Helmis, Călin Vlasie;
- 17:00 – 21:00, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”:
- Expoziție de cărți rare;
- Recital de poezie stradal;
- Recital susținut de elevii Liceului de Arte „Dinu Lipatti”;
- Expoziție de carte cu vânzare.
- Vineri, 9 iunie:
- 10:00 – 13:00, Filarmonica Pitești:
- Masă rotundă „Literatura română în lume” – moderator: criticul literar Alexandru Cistelecan;
- Lansarea volumului „95 DE POEȚI ROMÂNI DIN SECOLUL XX. O antologie sentimentală”, traducere în limba greacă de Dimitris Kanellopoulos. Participă: scriitorul Dimitris Kanellopoulos, Călin Vlasie, Al. Cistelecan;
- 17:00 – 19:00, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”:
- Recital de poezie stradal;
- Recital susținut de elevii Liceului de Arte „Dinu Lipatti”;
- Expoziție de carte, cu vânzare.
- 19:00 – 20:00, Filarmonica Pitești:
- Vizionare documentar „Ce știe? Ce vrea? Ce-i trebuie?”, un film regizat de Șerban Marinescu după scenariul scriitorului (filosofului și traductologului) Radu Gabriel Pârvu, despre Constantin Noica și ucenicia de la Păltiniș a tânărului filosof Radu Gabriel Pârvu.
- Lectura publică în stradă va fi oferită de invitații festivalului: Dimitris Kanellopoulos (Grecia), John P. Portelli (Malta), German A. de la Reza (Mexic), Liviu Ioan Stoiciu, Elena Ștefoi, Simona Popescu, Romulus Brâncoveanu, Liviu Mățăoanu, Traian Ștef , Ioan Radu Văcărescu, Savu Popa, Hristina Doroftei, Gabriela Feceoru, Mircea Bârsilă, Virgil Diaconu, Nicoleta Popa, Florentin Sorescu, Călin Vlasie.
- Sâmbătă, 10 iunie:
- 10:00 -15:00, Editura „Rocart” – Băbana:
- Recital de poezie – scriitori participanți;
- Lansarea volumului de poezie „AICI, CÂNDVA”, de John P. Portelli – participă John P. Portelli, Călin Vlasie (coordonator festival), Ion Bogdan Lefter (președinte juriu);
- Lansări ale unor volume semnate de scriitori români din ultimul an editorial.
- 17:00 – Gala PREMIILOR FILSTREET, Sala Filarmonicii Pitești.
Premiile literare FILSTREET 2023, ce vor fi decernate în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură LITERATURA ÎN STRADĂ – FILSTREET, poartă numele unor personalități literare care s-au născut în județul Argeș sau care, într-o anumită perioadă a vieții, au trăit în Pitești:
1. Premiul Național de literatură ION BARBU pentru poezie, decernat unui scriitor în viață pentru OPERA OMNIA;
2. Premiul Național de literatură URMUZ pentru proză, decernat unui scriitor în viață pentru OPERA OMNIA;
3. Premiul literar pentru debut, decernat unui scriitor aflat la prima carte, poezie/proză, volum apărut în anul editorial precedent ediției festivalului;
4. Premiul internațional „Radu Gabriel Pârvu”, decernat pentru promovarea și traducerea literaturii românești în străinătate – va fi acordat unui traducător străin pentru traducerea în altă limbă a unei opere a unui scriitor român reprezentativ sau a unei antologii din operele scriitorilor români reprezentativi, indiferent de epocă, perioadă și curentul literar.
Cele patru premii literare vor fi acordate la propunerea unui juriu format din personalități marcante ale literaturii naționale (scriitori, critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor din România):
- Președinte: Ion Bogdan Lefter (București), director „Cafeneaua critică”;
- Membri:
- Alexandru Cistelecan (Tg. Mureș), redactor șef revista VATRA;
- Gabriela Gheorghișor (Craiova), redactor șef-adjunct revista RAMURI;
- Dan Gulea (Ploiești), redactor șef revista ATITUDINI;
- Irina Petraș (Cluj-Napoca), președinte USR filiala Cluj-Napoca.
Decernarea premiilor va avea loc în Sala „Simfonia” a Filarmonicii Pitești, în data de 10 iunie, la ora 17:00, după următorul program:
- Recital susținut de Filarmonica Pitești;
- Decernarea propriu-zisă a premiilor ediției I a FILSTREET;
- Mic concert susținut de elevi ai Liceului de Arte „Dinu Lipatti”, Pitești.
Centrul Cultural Piteşti și Editura ROCART organizează Festivalul Internaţional de Literatură LITERATURA ÎN STRADĂ – FILSTREET, ediția I – coordonat de editorul și scriitorul argeșean Călin Vlasie.
Parteneri: Filarmonica Pitești, Uniunea Scriitorilor din România, Biblioteca Județeană Argeș, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – filiala Argeș, Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Universitatea din Pitești, Universitatea „Constantin Brâncoveanu”.
Organizatori
Centrul Cultural Piteşti și Editura ROCART organizează Festivalul Internaţional de Literatură LITERATURA ÎN STRADĂ – FILSTREET, ediția I – coordonat de editorul și scriitorul argeșean Călin Vlasie.
Parteneri: Filarmonica Pitești, Uniunea Scriitorilor din România, Biblioteca Județeană Argeș, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – filiala Argeș, Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Universitatea din Pitești, Universitatea „Constantin Brâncoveanu”.