Piteşti. În loc de Vel Pitar vom cumpăra pâine Bimbo mexicană.
Producătorul de panificaţie Vel Pitar, cu puncte de comerţ şi la Piteşti, a fost vândut grupului mexican Bimbo, unul dintre cele mai mari din lume pe această nişă, au transmis pentru Profit.ro surse apropiate tranzacţiei.
Tranzacția este finalizată și urmează a fi anunțată săptămâna viitoare pe bursa mexicană, unde este listat grupul Bimbo, odată cu redeschiderea acesteia.
Grupul mexican Bimbo, pe piaţă din 1943, este unul dintre cele mai importante la nivel global, cu operaţiuni în 33 de state din America, Europa, Asia şi Africa şi 197 de brutării, având afaceri anuale de circa 15 miliarde dolari.
În Europa mai este prezent în Spania, Franţa, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Rusia, Elveţia şi Ucraina.
Foto descriptiv
Un Comentariu
Anonim
Grupul Bimbo a achiziționat o parte a pachetului de acțiuni, încă de anul trecut. De aici până la schimbarea sortimentelor și a rețetelor consacrate ale brandului Vel Pitar este cale lungă. Doar nu crede cineva că mexicanii vor înlocui apa cu tequila și faina cu cocaina. Veți mânca aceeași pâine că și până acum, dar sub sombrero, nu sub clop. Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie…