Pitești Half Marathon 2024. Programul complet și traseul.
Cel mai mare eveniment de alergare pe șosea din orașul nostru și unul dintre cele mai importante evenimente sportive din regiune – Pitești Half Marathon – se va desfășura duminică, 19 mai 2024, în cadrul manifestărilor organizate sub egida Zilelor Municipiului Pitești 2024. Organizată de Pitești Triathlon Team, cu sprijinul Primăriei Pitești, manifestarea se bucură, și în acest an, de susținerea a numeroși parteneri, companii locale și naționale implicate activ în buna organizare a competiției.
Această ediție va reuni peste 240 de participanți înscriși în concurs – sportivi și pasionați ai alergării din zonă și din țară, care se vor întrece pe un traseu provocator. Zona de start / finiș va fi în Piața Primăriei din strada Victoriei, iar cele trei probe – Cursa Populară (5 km), Cros (10 km) și Semimaraton (21 km) – vor avea trasee separate și se vor parcurge doar o singură tură.
Traseul evenimentului este următorul: strada Victoriei, str. Teiuleanu, Bd. I.C. Brătianu, Calea București, str. Maternității, str. Trivale, str. Egalității, Calea Craiovei, Bd. Frații Golești.
Program:
· 07:00 – 08:40 – ridicare kituri concurs pentru concurenții din afara Piteștiului;
· 09:00 – Start Semimaraton și Cursa Populară;
· 10:00 – Start Cros;
· 11:30 – Start Cursele copiilor;
· 13:00 – festivitatea de premiere.
Circulația autoturismelor va fi închisă total, între orele 09:00 – 12:00, pe următoarele sectoare de drum:
Sectorul 1 – între orele 09:00 și 10:45: str. Teiuleanu, Bd. I.C Brătianu, Calea București, str. Maternității (pâna în Gura Trivăii), sensul de venire spre Centrul de Diagnostic (pe sensul de la Centrul de Diagnostic, circulația va fi deschisă), str. Trivale până la Schit (rugăm riveranii să respecte indicațiile organelor de ordine și doar în cazuri de forță majoră să circule pe această stradă);
Sectorul 2 – între orele 09:30 – 12:00: Prelungirea Craiovei, str. Egalității (până la intersecția cu Bd. Eroilor), Calea Craiovei (sensul de coborâre de la Kauflad), Bd. Frații Golești.
Zone coordonate de poliția rutieră, cu trafic restricționat parțial, doar în momentul trecerii alergătorilor:
· intersecție Bd. Republicii cu str. Maternității;
· intersecție str. Dumbravei cu str. Maternității;
· intersecție Bd. Republicii cu Prelungirea Craiovei.
Organizatorii vor pune la dispoziția participanților 4 puncte de revitalizare (apă, fructe, biscuiți etc.), amplasate după cum urmează:
· finiș (în fața Primăriei Pitești) – produse răcoritoare de la parteneri;
· în capătul străzii Calea București: va putea fi folosit de concurenții de la Cursa Populară și de concurenții de la Semimaraton (x 2 ori);
· în Parcul Trivale: va putea fi folosit de concurenții de la Semimaraton (x 3 ori);
· la intersecția străzilor Calea Craiovei cu Frații Golești: va putea fi folosit de concurenții de la Semimaraton (x 3 ori) și de concurenții de la Cros (x3 ori).
Pachetul de participare pentru fiecare concurent va include:
· tricoul tehnic al evenimentului și număr de concurs personalizat;
· acces la punctele de revitalizare de pe traseu și la servicii medicale de urgență;
· produse promoționale din partea sponsorilor;
· medalie de finisher personalizată și diplomă electronică;
· fotografii de pe traseu și Pasta Party.
Competiția Pitești Half Marathon promovează mișcarea în aer liber, ca stil de viață, încurajând oamenii din comunitatea noastră să includă sportul în rutina zilnică și să îl practice, la orice vârstă, cu beneficii majore pentru starea de bine. Mai mult decât atât, evenimentul o oportunitate unică pentru alergătorii de toate nivelurile de a-și testa limitele și de a experimenta emoția și satisfacția de a ajunge la linia de sosire.
Mai multe detalii despre eveniment – participanți, desfășurare, premii – aflați vizitând site-ul Pitești Half Marathon: