Pitești. Cum a fost depistat hoțul de telefoane de la Argeș Mall.
Aşa cum v-am informat, poliţişti de investigaţii criminale de la Secţia 4 Piteşti au continuat, sub supravegherea unui procuror, cercetările în dosarul penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și, respectiv, tentativă la furt calificat.
Este vorba despre Cătălin Ștefan V., de 18 ani, din Craiova, care profitând de aglomerația in ziua deschiderii Argeș Mall, a furat un telefon mobil în valoare de 1.000 de lei după ce a scos din funcţiune sistemul de alarmă/asigurare montat pe aparat.
De asemenea, pe 6 mai, tânărul a încercat, în același mod, să fure un alt telefon prin acelaşi mod de operare. De data asta i s-a înfundat, întrucât s-a declanşat alarma şi împricinatul a fugit. Vizionând camerele de supraveghere video, oamenii legii au reuşit identificarea craioveanului, care cu sprijinul poliţiştilor doljeni a fost adus la audieri şi reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive, a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, existând indicii că cel în cauză nu se află la prima ispravă de acest gen.