Cristian Cioacă vrea să iasă din închisoare și a făcut demersurile necesare pentru liberarea condiționată.
Fostul polițist socotește că e timpul să fie liber, după ce a ispășit trei sferturi din pedeapsa primită. Comisia de la Penitenciarul Mioveni i-a respins cererea, dar fostul polițist a făcut contestație la instanță.
Astăzi, 23 ianuarie, Judecătoria Pitești va analiza solicitarea de liberare a lui Cristian Cioacă.
Vă reamintim, Cristian Cioacă a fost condamnat în 2014, la 15 ani și 8 luni de închisoare, cu executare, pentru lovituri cauzatoare de moarte asupra soției – Elodia Ghinescu.
Avocata a dispărut fără urmă în august 2007. Condamnarea fostului polițist a fost dată în contextul în care acesta nu și-a recunoscut niciodată fapta, iar cadavrul femeii nu a fost găsit până acum.
Cazul lui Cristian Cioacă şi al soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, a fost, în urmă cu 16 ani, unul dintre cele mai mediatizate din istoria României post-decembriste.