Pitești: Atenție la trotinete.
Dacă pe vremea „generației cu cheie la gât” astfel de imagini nu ar fi făcut obiectul vreunui comentariu, situația din ziua de azi impune o serie de precizări.
Pe fondul traficului auto intens, pericolul producerii unor accidente cu grave consecințe este prezent la tot pasul, din momentul în care puștanii se urcă pe biciclete sau trotinete și se iau la întrecere.
Unii dintre ei ignoră practic faptul că din spate vin vehicule și se deplasează pe mijlocul carosabilului, conducătorii auto fiind nevoiți să încetinescă sau să facă manevre de evitare.
Pare a fi vina lor, nu-i așa?
Analizând fenomenul mai profund, spun că situația descrisă nu este una de condamnat. Referitor la activități în aer liber, puștii din ziua de azi fac cam aceleași lucruri ca și adolescenții de acum 25 – 30 de ani.
Îmi aduc aminte cum, în plină stradă, puneam patru pietre (două câte două) la o distanță de 20 de metri, trăgeam o linie cu creta și aveam practic un teren de fotbal.
Mai târziu, provocarea „supremă” era să facem 15 flotări – tot pe mijlocul străzii. Sună destul de cunoscut…
Diferența este că, în anii ’80 – ’90, cele mai multe mașini stăteau în parcare cu zilele, fiindcă lumea prefera mijloacele de transport în comun sau chiar mersul pe jos la serviciu. Mașinile erau folosite la drumuri pe distanțe lungi, de obicei la sfârșit de săptămână, în concedii sau pentru urgențe.
Astăzi, oamenii apelează la mașină și pentru „o pâine de la magazin”, „scos bani cash de pe card” sau „o aspirină de la farmacie”, pe distanțe scurte de 1 – 2 km.
Și aici este, de fapt, problema educației în ceea ce privește transportul. Poate că este mai sănătos să înțelegem exprimarea tinerilor și să le asigurăm infrastructura necesară pentru mers pe trotinetă, bicicletă, fotbal și alte sporturi care ajung sau trec prin stradă.
Un Comentariu
Silviu
Da ultima fraza face tot articolul… dar
Cine are obligatia sa asigure un mediu de transport sigur si civilizat ?