Pitești: Anchetă în parcare. Apel 112, au venit pompierii și Poliția.
În jurul orei 15.00, polițiștii piteșteni și pompierii ISU au intervenit în parcarea de la Cercul Militar, zona centrală. A fost un apel tip eCall care se efectuează direct din vehiculele care dispun de această opțiune.
Deși astfel de telefoane se folosesc pentru urgențe și pentru a informa cu privire la un pericol iminent, în cazul de față oamenii legii și salvatorii ISU se pare că au fost puși degeaba pe drum.
Apelantul ar fi anunțat că sunt scurgeri de combustibil pe carosabil, însă la fața locului nu au fost depistate.
Se pare că nici șoferul sau cel care a efectuat apelul nu mai era în zonă, așa încât polițiștilor nu le rămâne să consemneze decât, probabil, un apel fals.