Piteşti. Adolescent lovit de o ambulanţă SMURD.
În ultima zi a lunii trecute, doi puştani au ajuns la spital după ce au fost victimele unor accidente rutiere.
Primul dintre ele a avut loc la Curtea de Argeş, iar din verificările efectuate de agenţii rutieri din municipiul Basarabilor a rezultat că este vorba despre un copil în vârstă de 12 ani. Acesta a traversat neregulamentar bulevardul I.C. Brătianu pe marcajul pietonal, dar pe bicicletă, şi a intrat în maşina unei şcoli de şoferi. Copilul a fost transportat la spital, pentru evaluarea de specialitate.
Cel de al doilea s-a produs în Piteşti, pe bulevardul Petrochimiştilor, în zona fostei Autobaze. În timp ce transporta la spital o pacientă de 55 de ani, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Bradu a acroșat un biciclist în vârsta de aproximativ 16 ani, care a ieşit de pe o stradă laterală fără să se asigure. Acesta a suferit un traumatism cranio-facial și a primit îngrijiri medicale la fața locului până la sosirea unui echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, care fusese solicitat să vină în sprijin.
Ulterior, adolescentul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie pentru investigaţii, iar pacienta din ambulanță a fost preluată și transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. „Ambulanța SMURD, aflată în misiune, avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase”, a precizat ISU Argeş.
În ambele cazuri au fost deschise dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.