Mai mulţi cititori ne-au semnalat la redacţie faptul că în continuare mai multe rable sunt abandonate pe domeniul public din municipiul Piteşti, asta în condiţiile în care în anumite cartiere locurile de parcare sunt o problemă care generează în nenumărate rânduri certuri şi
scandaluri între şoferi.
Cetăţenii sunt iritaţi că astfel de „tinichele” ocupă nejustificat locuri de parcare, unele aflate chiar pe arterele principale, deci sub ochii autorităţilor locale şi implicit a celor care au obligaţia să rezolve asemenea probleme.
Primăria Piteşti lansase în dezbatere publică un proiect prin care se dădea unde verde ridicării maşinilor. Serviciul de ridicare a maşinilor, înfiinţat la ADP, se preconiza să înceapă să funcţioneze din luna aprilie a anului în curs. În primă fază, trebuiau ridicate doar maşinile abandonate, iar cei care vor dori să îşi ia rablele înapoi vor plăti amendă şi taxe de parcare într-o zonă specială ce a fost organizată la Târgul Săptămânal.
Pentru a desfăşura această activitate, ADP a şi achiziţionat încă de anul trecut o platformă de ridicare a maşinilor şi una de transport a vehiculelor ridicate.
Până una alta, rablele rămân în continuare pe străzi sau în parcările blocurilor.Cât timp…vom vedea.