Primăria Piteşti a început, prin Poliţia Locală, o campanie prin care informează cetăţenii că nu au voie să abandoneze animale şi că trebuie să aibă grijă să adune mizeria pe care câinii de companie o fac pe domeniul public.
Proprietarii sunt obligaţi să aibă asupra lor echipamentul necesar colectării dejecţiilor produse de câini. După colectare, punga va fi închisă etanş şi va fi depusă în europubelă sau container. HCL 197/25.05.2017 are însă şi alte prevederi de care deţinătorii de animale trebuie să ţină cont. Astfel, se interzice lăsarea liberă a animalelor şi păsărilor pe străzi, trotuare, spaţii verzi, terenuri virane ori în alte locuri publice, sacrificarea animalelor sau păsărilor pe străzi, trotuare, spaţii verzi, pieţe, oboare, parcuri.
De asemenea, în apartamente, respectiv în alte imobile decât blocurile de locuinţe, se interzice deţinerea unui număr mai mare de două animale de companie (câini, pisici), fără acordul asociaţiei de proprietari, respectiv fără acordul vecinilor. În fine, se interzice aruncarea cadavrelor oricărui fel de animal sau pasăre pe domeniul public. Nerespectarea acestor prevederi poate aduce amenzi de la 200 la 2.000 lei proprietarilor de animale.