Campania inițiată de IPS Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului la care s-a alăturat din prima clipă și primarul Piteștiului, Cristian Gentea a avut un efect neașteptat asupra piteștenilor. A fost un simplu anunț prin care credincioșii din municipiu erau informați, că pot contribui cu alimente neperisabile și diverse obiecte precum pături, perne, pilote, in sprijinul refugiaților din Ucraina ajunși în țara noastră. În ultimele trei zile, o anexă a bisericii Sf. Vineri a devenit asemeni unui loc de „pelerinaj”.
Transportând sacii, plasele, cutiile, fiecare cum a putut, cu cârca, brațele sau mașinile, oamenii au adus cele trebuincioase. Într-o demonstrație de solidaritate bineplăcută lui Hristos Mântuitorul care spunea în urmă cu două mii de ani că oricine face milostenie cu cel necăjit aflat în mare necaz, Lui Însuși îi face. Sub lumina învățăturilor evanghelice, piteștenii și nu doar ei ci și credincioșii din împrejurimi au adus și continuă să aducă alimente și diverse obiecte de strictă necesitate, cu convingerea că ele vor ajunge la frații creștini din țara vecină care au fugit din calea războiului. Încăperea pusă la dispoziție de Protoieria Pitești e plină până la refuz!
Preoții luați prin surprindere au fost nevoiți să pună la dispoziție o a doua cameră care, încet dar sigur se va umple și ea cu „daruri” asemănătoare. Zilele viitoare va avea loc primul transport al pachetelor iar primarul Cristian Gentea se va implica în colaborare cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului pentru ca totul sa decurgă conform planului, cu toții fiind animați de cele mai bune intenții. Cei dornici să-i sprijine pe sărmanii traumatizați de „iadul” din care au scăpat, trimițând ajutorul lor, pot merge în continuare la biserica Sf. Vineri cu pachetele, zilnic între orele 8-18 dar se caută soluții pentru ca acest centru de colectare să fie deschis până la ora 22,00.