# O propunere idioată a fost respinsă
Ieri, la ultima şedinţă din 2018 a Consiliului Local Piteşti, cel mai aprins subiect de pe ordinea de zi a vizat un nou regulament al parcărilor de reşedinţă (de la blocuri) cu taxă. Astfel, primăria a decis ca de la 1 aprilie 2019 parcările respective să aibă un orar de funcţionare, în sensul că oricine poate parca pe locurile pentru care se plăteşte chirie, dar între orele 9-17. La şedinţă s-au aflat şi cetăţeni de la blocurile „Fortuna”, care şi-au exprimat zgomotos dezaprobarea, fiind ameninţaţi cu evacuarea din sală.
Primarul Cornel Ionică a spus că nu este normal ca tot timpul să fie blocate locurile de la blocuri cu opritoare, iar alţi şoferi să nu poată staţiona dacă au nevoie. „Dacă cineva nu pleacă o săptămână de acasă, poate ţine maşina cât vrea pe locul pentru care plăteşte chirie. Dar dacă pleacă, e normal ca şi altcineva să poată folosi locul. În plus, tariful a fost redus de la 140 lei la 120 lei pe an”, a spus Ionică. La rândul său, viceprimarul Sorin Apostoliceanu a declarat că singura soluţie la blocurile „Fortuna” este o parcare supraterană şi că va propune alocarea de fonduri în acest sens în bugetul anului 2019.
Aceiaşi cetăţeni s-au opus construirii unei parcări supraterane. În urma votului, proiectul a fost respins, deoarece consilierul local ALDE Ionuţ Olariu s-a opus, iar alţi şase consilieri s-au abţinut (PNL şi PMP).