Până ieri, Argeşul s-a aflat pe harta sportului românesc şi internaţional. Complexul Naţional Sportiv Bascov-Budeasa a găzduit Campionatul Mondial de kaiac-canoe, întrecere rezervată juniorilor şi tineretului. Au participat 1.600 de sportivi din 63 de ţări. Competiţia a debutat joi, pe lacul Budeasa, iar sâmbătă şi duminică au fost programate finalele.
În lotul României s-au regăsit şi trei argeşeni, legitimaţi la CSM Piteşti: Ştefania Luca, Ionuţ Peleu şi Cristian Nicolescu. Dintre aceştia, Ionuţ Peleu a fost singurul care s-a calificat în finală. Acesta a luptat pentru medalie la Canoe 4 – 500 m, juniori, însă a reuşit împreună cu Paul Buric, Cristian Zosima şi Gabriel Baccela să ocupe doar locul şase.
Delegaţia României a obţinut trei medalii, două de argint şi una de bronz. Au urcat pe treapta a doua a podiumului echipajele de kaiac 2 – 500 m, fete, secţiunea juniori şi canoe 2 – 500 m, masculin, tineret. Medalia de bronz a fost adusă de echipajul de kaiac 4, la tineret, pe distanţa de 500 m.
Foto: Gabriel PINTILEI