Până ieri, înainte de disputarea jocurilor programate în cursul zilei, clasamentul principalilor marcatori ai turneului final al Campionatului European din Franţa avea în frunte două nume-surpriză: francezul Dimitri Payet şi românul Bogdan Stancu. Ambii au izbutit să marcheze de câte două ori (câte un gol de meci), cu menţiunea că atacantul nostru datorează ambele sale reuşite transformării a două lovituri de pedeapsă (singurele acordate până acum la acest turneu final de „Europene”).
Descoperit de Ianovschi, promovat de Cârţu
Născut la Piteşti acum aproape 29 de ani (îi va împlini la finele acestei luni), Bogdan Stancu îşi datorează debutul în fotbal marelui şlefuitor de talente Mihai Ianovschi. Acesta l-a remarcat, prin 1997 sau 1998 şi l-a adus la o grupă de copii aparţinând lui FC Argeş. La vârsta de 18 ani, antrenorul de atunci al alb-violeţilor, fostul mare fotbalist craiovean Sorin Cârţu, l-a promovat pe Stancu în lotul echipei „mari” a lui FC Argeş. După o scurtă perioadă, „Motanul”, cum i se mai spune, a fost trimis să joace, sub formă de împrumut, la CS Mioveni, care activa şi atunci, ca şi azi, în liga secundă. „E copil, e crud încă, mai bine să joace la Mioveni decât să stea pe bancă la FC Argeş”, îşi motiva, la vremea respectivă, decizia antrenorul Cârţu. În sezonul 2005-2006, Bogdan Stancu a apărut de 12 ori în formaţia din Mioveni şi a marcat trei goluri, având evoluţii apreciate acolo.
Giannini nu l-a vrut la FC Argeş
A revenit la clubul-mamă la expirarea împrumutului, numai că antrenorul care-l promovase, Sorin Cârţu, părăsise banca tehnică a lui FC Argeş. În locul său venise un alt mare fotbalist, fostul internaţional italian Giuseppe Giannini. Acesta a decis, după ce l-a urmărit vreo 2-3 săptămâni, că acesta nu are suficientă valoare pentru o echipă cu pretenţii, cum era atunci FC Argeş, astfel că atacantul a ajuns înapoi la Mioveni, iar de aici, la Unirea Urziceni. Din acest moment, cariera lui Bogdan Stancu a luat-o pe o traiectorie ascendentă, ajungând să joace la Steaua Bucureşti, apoi la unul dintre granzii Turciei, Galatasaray Istanbul. Aici n-a prea confirmat şi a fost împrumutat, apoi cedat definitiv unor echipe obscure din Turcia, Orduspor, respectiv Genclerbirligi Ankara. Momentan, Bogdan Stancu e om de bază la această din urmă formaţie, una modestă, fără ambiţii europene.
Probabil, fotbalistul născut la Piteşti trage nădejde că jocul destul de bun etalat până acum la turneul final al Campionatului European de fotbal din Franţa îl va aduce în atenţia unor cluburi mai puternice decât modesta trupă din capitala Turciei.
Atacant cu cifre bune
* 294 de meciuri jucate în primele divizii din România şi Turcia şi 100 de goluri marcate
* 67 de meciuri în Cupele României, respectiv Turciei, şi trei goluri marcate în Cupa Turciei
* De 15 ori selecţionat în naţionala de tineret a României, pentru care a marcat de cinci ori
* 42 de selecţii şi 11 goluri marcate pentru prima reprezentativă
Sorin SIMION