Ieri, o femeie din Piteşti a fost găsită fără suflare în locuinţa sa situată în apropiere de Piaţa „Ceair” din municipiu, iar trupul neînsufleţit a fost transportat la medicina legală în vederea autopsierii.
Avea o rană la cap
Semnalul de alarmă a fost dat în jurul prânzului, când o femeie a sunat la 112 sesizând că Ecaterina Grigorescu, de 77 de ani, pe care o îngrijea, nu răspunde la telefon şi nici la sonerie. La locuinţa septuagenarei, situată pe strada Florilor, au sosit echipaje ale poliţiei şi Detaşamentului de Pompieri Piteşti, precum şi o ambulanţă. Întrucât era încuiată, uşa casei a fost forţată de pompieri, care au găsit-o pe femeie căzută cu faţa-n jos lângă pat având o lovitură la cap, iar echipa medicală a constatat că era decedată cel mai probabil în urma unui infarct. În acest context au fost anunţaţi judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale, criminaliştii şi procurorul.
Moartă în condiţii suspecte
Din primele informaţii se presupune că rana de la cap ar fi putut surveni în momentul în care septuagenara a căzut şi s-a lovit cu capul de rama patului, dar anchetatorii au în vedere şi posibilitatea ca aceasta să fi fost victima unei agresiuni. Trupul fără viaţă a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea autopsierii şi stabilirii cauzelor morţii, iar cercetările se vor desfăşura în funcţie de constatările medicilor legişti.
Din cele discutate de anchetatori cu vecinii şi cu surorile femeii, Ecaterina Grigorescu provine dintr-o familie cu cinci copii şi mai are două surori (cele venite ieri la locuinţa ei) şi doi fraţi stabiliţi în Capitală, era văduvă de trei ani după ce soţul, fost avocat, a trecut la cele veşnice, locuia singură fiind îngrijită de o femeie şi avea copiii plecaţi în străinătate. Deocamdată, moartea acesteia este considerată suspectă şi se aşteaptă rezultatul autopsiei.
Val. NICOLAU